TENIS. Pentru gălăţencele Carolina Ciobotaru şi Laura Ursăchescu, prezenţa la întrecerile Campiontului Naţional de iarnă s-a încheiat în primul tur al tabloului principal. După ce au trecut de calificări, ambele gălăţence au părăsit competiţia, ca obiectiv rămânându-le pregătirea pentru viitoarele competiţii, dar şi pentru învăţătură, ambele având 13-14 ani. De la antrenorul Mircea Basarab, am aflat despre Carolina că este pasionată de limbi străine şi este olimpică la engleză.
ŞAH. Sportivii de la CSM Galaţi au dominat concursul naţional şcolar "Elisabeta Polihroniade", desfăşurat, în perioada 2-7 ianuarie, la Căciulata. CSM Galaţi a participat cu şapte juniori, însoțiți de antrenorul Lucian Jugaru. Rezultatele au fost deosebite, iar Dragoș-Ștefan Leu va reprezenta România la Campionatul Mondial Şcolar din 2025, din Serbia. Alături de Leu, aflat deja în lotul naţional, mai mulți șahiști de la CSM Galați vor fi convocați pentru această competiţie. Iată rezultatele înregistrate la Căciulata: Dragoș-Ștefan Leu (13 ani) - locul 1, campion național la categoria U15 ani, neînvins, cu 6,5 puncte din 7 posibile; David-Cristian Talabă (7 ani) - locul 3, la categoria U9, cu 5,5 puncte; George Cernencu (12 ani) - locul 4; Rareș-Ștefan Pasat (9 ani) - 4 puncte din 7 posibile, la categoria U11; Victor Jugaru (7 ani) și Eduard-Petru Grigore (8 ani) - 4 puncte, respectiv, 3,5 puncte, la categoria U9; Andrei Simulescu s-a retras din concurs din motive medicale.