Restart în Superliga României

Restart în Superliga României
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Pauza de iarnă e pe cale să fie lăsată în urmă, iar echipele din primul eșalon românesc de fotbal vor reintra pe teren pentru prima rundă a noului an (a XXII-a din sezonul regulat).

Fanii fotbalului se pot simți din nou împăcați pentru că de vineri demarează prima etapă din 2025, cu lupta deschisă pe toate fronturile din clasament după cele 21 de runde parcurse până acum.

Etapa cu numărul 22 începe vineri, cu două partide, Unirea Slobozia - Sepsi (ora 17:00) și FCSB - FC Hermannstadt (ora 20:00). Celelalte meciuri ale rundei sunt: "U" Cluj - Gloria Buzău (sâmbătă, ora 14:30), Oțelul - Petrolul (sâmbătă, ora 19:30), FC Botoșani - CFR Cluj (duminică, ora 18:00), CSU Craiova - Dinamo (duminică, ora 20:30), Farul - UTA (luni, ora 17:00), Rapid - Poli Iași (luni, ora 20:00).

Înaintea reluării campionatului, clasamentul la zi se prezintă astfel: 1. "U" Cluj 37 puncte, 2. FCSB 37 p, 3. Dinamo 36 p, 4. CSU Craiova 35 p, 5. CFR Cluj 35 p, 6. Petrolul 31 p, 7. Sepsi 30 p, 8. Rapid 29 p, 9. FC Hermannstadt 26 p, 10. UTA 25 p, 11. Oțelul 24 p, 12. Farul 24 p, 13. Unirea Slobozia 22 p, 14. Poli Iași 22 p, 15. FC Botoșani 18 p, 16. Gloria Buzău 16 puncte.

Oțelul continuă pe filiera străină

Noua conducere a Oțelului continuă pe filiera de aducere a unor jucători necunoscuți, de peste hotare, iar două astfel de nume au fost prezentate deja oficial la clubul gălățean, urmând ca încă doi sau trei să vină în perioada următoare. Primii doi din noul val de străini aduși la Galați sunt columbianul Julian Bonilla (28 ani, fundaș central) și slovenul Jakub Novak (26 ani, mijlocaș central). Experiența lui Bonilla pare destul de limitată, el evoluând mult timp în liga a treia din Portugalia. A semnat la Galați un contract valabil până în 2028.

Novak are un CV mult mai bun, cu două titluri câștigate în țara natală, iar în ultimele sezoane a evoluat pentru FK Atyrau (locul 7 din Kazahstan). Gălățenii poartă discuții avansate și cu alți jucători străini, printre care un fundaș central și doi atacanți. E de așteptat ca până la finalul lunii ianuarie să se definitiveze lotul cu care Oțelul va aborda partea a doua a sezonului 2024-2025.

Citit 1448 ori Ultima modificare Joi, 16 Ianuarie 2025 14:08

1 comentariu

  • postat de Alin
    Vineri, 17 Ianuarie 2025 09:53
    178.138.99.***
    Popescu-Maftei,Cisse,Angha,Silva-Teles,Lameira,Novak-Maciel,?,Bourard
    2
    2

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro