CSM Arcada, din înfrângere în… înfrângere

CSM Arcada, din înfrângere în… înfrângere
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Incredibil, dar adevărat, multipla campioană (cinci titluri, din 2019 până 2023) s-a obișnuit cu bătaia. Nici nu-ți vine să crezi! Au fost deja șase eșecuri în campionatul național, ultimul la Baia Mare, chiar în weekend, plus cel din Cupă, cu Zalăul.

După 4-5 înfrângeri, am crezut că se poate pune capăt unor astfel de episoade nefericite. Dar nici vorbă. Sâmbătă, la Baia Mare, Știința - CSM Arcada a fost 3-0 (25-18, 26-24, 25-22).

Un joc nesigur prestat de gălățeni pe întregul parcurs, contra unei echipe în fața căreia victoriile erau la ordinea zilei. Supărător este faptul că această perioadă nefastă continuă și pare greu de depășit. În al 12-lea ceas, sperăm într-o ameliorare a evoluției băieților, a jocului. Mai sunt două meciuri din sezonul regulat, după cum urmează: miercuri, 19 februarie, acasă, cu Corona, respectiv, sâmbătă, la SCM Zalău. După care va veni turneul play-off. Dacă nici acum nu se va produce revirimentul, atunci când?

Iată sextetul trimis în teren la Baia Mare: Rață, Constantin, Mohamed, Freimanis, Marshall, Hernandez - Kosinski. Au jucat toți ceilalți de pe foaia de arbitraj, cu excepția lui Kavogo, ușor accidentat.

CSU, victorie în Capitală

"Studentele" continuă seria succeselor în Divizia A2, învingând sâmbătă, în deplasare, echipa a doua a Clubului Dinamo. N-a fost ușor, pentru că bucureștencele au condus cu 2-0, fetele noastre revenind spectaculos. Scor final în favoarea gălățencelor, 3-2 (20-25, 20-25, 25-21, 25-14, 15-9). În partea a doua a meciului s-a accidentat Gabriela Panait, fiind nevoie de spitalizare. Echipa aliniată: Milea, Bordea, Panait, Stănescu, Răileanu, Onaci - Crăciun (libero). Au mai jucat: Iordache, Arbunea, Acsinte, Neacşu, Popoiu. Următorul meci, duminică, acasă, cu CSM II București.

Citit 1454 ori Ultima modificare Duminică, 16 Februarie 2025 12:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.