Orașul nostru va fi gazda unui inedit turneu de old-boys, cu implicarea celor mai mari nume ale hocheiului românesc, în memoria lui Toni Marcu - fost jucător și antrenor de legendă.
Iubitorii hocheiului din Galați și nu numai au ocazia să participe la un eveniment special, ce va fi programat în acest weekend (sâmbătă și duminică, 29-30 martie), la Patinoarul "Dunărea". Memorialul "Toni Marcu" este evenimentul ce va aduna laolaltă cele mai importante nume ale hocheiului românesc. În cele două zile se va disputa un turneu de old-boys, cu participarea a șase echipe, împărțite în două grupe de câte trei. Prima grupă este formată din echipele Golden Boys Dunărea Galați, Golden Time Csikszereda şi Csikszentdomokos HC Terko, iar cea de-a doua din: Slow Motion Team București, Legends Dunărea Galați şi Mădăraș.
Sâmbătă, începând cu ora 15:00 (momentul de start al festivității de deschidere), la Patinoarul "Dunărea" se va da startul meciurilor din faza grupelor. Duminică, între orele 09:00 și 12:30, vor avea loc meciurile din semifinale și finale, plus festivitatea de premiere.
Accesul publicului este gratuit pe toată perioada turneului.
Conform lui Cristian Marcu, fiul lui Toni și promotor al acestui eveniment, în sprijinul organizării au fost implicate cluburile CSM Galați (director Claudiu Stoian) și CSM Dunărea (director Daniel Popliacă), plus Marius Forțu. "Îi așteptăm la Patinoar pe toți iubitorii hocheiului gălățean și nu numai. Vor avea ce vedea, pentru că pe teren vor fi din nou, ca în marile momente ale hocheiului de cel mai înalt nivel, cele mai importante nume", ne-a spus Cristian Marcu.
Printre numele prezente la eveniment îi amintim pe: Paul Burada, Cătălin Geru, Andrei Nuțu, Radu Viorel, Eugen Radu, Gherghișan Irimia, Nicușor Munteanu, Marius Gliga, Cornel Chiriță, Ioan Timaru, Ervin Moldovan, Nelu Alexe (jucători care au adunat sute de prezențe în lotul național al României).
Gălățeanul Toni Marcu - legendă a hocheiului românesc
Hocheiul gălățean și românesc se leagă de numele lui Toni Marcu, un adevărat performer în această dificilă disciplină sportivă. A fost jucător și antrenor de hochei pe gheață, evoluând numai la Clubul Dunărea Galați ca jucător, cu care a câștigat o ediție memorabilă a "Cupei României", în 1986-1987. Ca hocheist al naționalei României, Toni Marcu a cucerit medalia de bronz la Jocurile Mondiale Universitare (Sofia, 1982) și a fost prezent la Campionatul Mondial de seniori din Austria (1992). A marcat două goluri în singura victorie a României contra selecționatei Uniunii Sovietice, scor 8-5. Născut pe 15 aprilie 1959, Toni Marcu a fost un foarte bun antrenor pentru echipele de copii și juniori din Galaţi, activând chiar și la nivel de seniori. A fost Maestru Emerit al Sportului și Antrenor Emerit - distincţii primite ca recunoștință a activității sale deosebite.
La evenimentul de sâmbătă şi duminică de la Patinoarul "Dunărea", ar trebui să fie prezenţi toţi iubitori sportului gălățean, în semn de recunoștință pentru Toni Marcu și toți ceilalți titani ai hocheiului ce se vor afla pe gheață.