HANDBAL. Vești bune de la turneul final al junioarelor IV, ce are loc la Brașov, unde micuțele handbaliste de la ACS Viitorul Oțelul au debutat cu două victorii. A fost 25-21 cu Milenium Giarmata Timișoara, urmată de un succes și mai clar: 27-13 cu ACS Tg. Mureș. Joi a fost programat ultimul meci din grupă, cu HC Omer Constanța, încheiat cu înfrângere, scor 14-24, iar în continuare, până duminică, disputa se încinge, pentru că ne apropiem de... trofee.
TENIS. Clubul Dacia a organizat un nou turneu - al treilea în acest an în concursul ”Sportul pentru Toți”. În ultimul weekend, s-a jucat pentru nivelul 5 și nivelul 6, în care câștigători au fost Gigel Olteanu (Brăila), respectiv Cristian Brânzei (Galați). De data aceasta, s-au organizat și întreceri de dublu, la nivelul 6, unde a învins cuplul Iulian Cojocaru/Alexandru Capriș.
CAIAC. Un sportiv din Galați, pasionat de sporturile nautice, a câștigat medalia de argint la semimaratonul de caiac de pe Lacul Bicaz. Marius Buricea a vâslit 20 de kilometri în 2 ore și 27 minute, urcând astfel pe a doua treaptă a podiumului de premiere. Performanța sa este cu atât mai meritorie cu cât este pentru prima dată când vâslește pe o astfel de distanță. La competiția de la Bicaz au participat peste 100 de sportivi din țară și din străinătate, care s-au întrecut la maraton, semimaraton și sprint pe apă.
ATLETISM. În weekend, pe Stadionul „Iolanda Balaș” din București s-a desfășurat etapa finală a Campionatului Național de atletism U14 și U13. La categoria U14, tecuceanca Georgiana Coman, de la CS Școlar, a obținut două medalii de aur și implicit titlurile de campioană națională la aruncarea greutății și aruncarea discului. Performanțele sale: 13,44 m, respectiv, 43,24 m.