Oțelul - Dinamo, primul test cu adversar de play-off

Oțelul - Dinamo, primul test cu adversar de play-off
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Gruparea gălățeană are de disputat prima partidă cu grad ridicat de dificultate din acest sezon, prin prisma adversarului - conform clasării acestuia în faza de play-off a campionatului anterior.

Jocul Oțelului de până acum n-a oferit motive de încredere pentru fanii gălățeni că echipa se află pe drumul cel bun, iar un meci cu Dinamo ar fi putut însemna reale motive de îngrijorare. Însă nici bucureștenii nu traversează o formă prea grozavă în acest start de sezon, după 2-2 la Csikszereda (de la 0-2, în fața unei modeste nou promovate) și 0-0, acasă, cu FC Botoșani.

Astfel, măcar prin prisma faptului că Dinamo n-a arătat mare lucru până acum, fanii Oțelului prind curaj într-o reușită a favoriților. Este un moment bun de întâlnit un adversar ce s-a clasat în play-off în sezonul anterior, acum când dinamoviștii turează mai greu motoarele.

"Suntem conștienți de valoarea și emblema Clubului Dinamo, un club important, cu mare tradiție, ce a crescut nivelul în ultima vreme, după ce a jucat în play-off în sezonul precedent. Pe de altă parte, am avut parte de semnale pozitive de la echipă în această săptămână, am avut discuții multiple cu băieții, atât individual, cât și colectiv. N-a fost ușor de gestionat sentimentul trăit cu toții după ultima etapă de la Constanța, dar am încercat să concentrăm aceste discuții pe o pantă constructivă. Trebuie să ne îmbunătățim nivelul din toate punctele de vedere", a spus antrenorul Laszlo Balint.

Ne Lopes, în locul lui Bonilla

Pentru trupa lui Balint, marile probleme sunt reprezentate de nesincronizările din defensivă, după ce Bonilla a dovedit încă o dată că Superliga României este un nivel prea înalt pentru abilitățile sale fotbalistice. De această dată, Bonilla va absenta din cauza unei accidentări, iar locul său în teren va fi luat, cel mai probabil, de Ne Lopes. Portughezul a fost titular în prima etapă cu Petrolul, dar a absentat în a doua, după ce a avut o arsură la picior. Este de așteptat ca Lopes să fie folosit, totuși, cu Dinamo, chiar dacă nu este refăcut complet și va avea o protecție aplicată în jurul rănii.

Incertă este situația căpitanului Joao Lameira, accidentat după intervenția lui Iancu asupra glezeni sale, în etapa trecută. Lusitanul ar putea face parte din lotul echipei, dar sunt șanse destul de mici să poată fi folosit din primul minut. El n-a efectuat niciun antrenament în prima parte a săptămânii.

Lista absențelor este prelungită de Kazu și Joao Paulo, ale căror vize încă n-au fost rezolvate, fiind incerți chiar și pentru partida din etapa de după jocul cu Dinamo. De asemenea, va lipsi Chira, nerefăcut complet după accidentarea de anul trecut.

Primul meci în nocturnă pentru gălățeni

Oțelul - Dinamo se joacă duminică seară, la Galați, de la ora 21.30, fiind primul meci al acestui sezon în care jucătorii gazdă vor evolua sub lumina nocturnei. Acest aspect a fost remarcat și de antrenorul Laszlo Balint, care speră ca acest aspect să fie favorabil echipei sale.

"Nu vreau să mă plâng, dar în primele două etape am evoluat la temperaturi insuportabile. Acum va fi primul meci în nocturnă pentru băieții mei și sper să reușim să avem o evoluție mai bună", a adăugat Balint.

La ora jocului sunt anunțate 28 de grade Celsius, după o zi de duminică extrem de călduroasă, cu o medie de circa 35 de grade.

Citit 976 ori Ultima modificare Duminică, 27 Iulie 2025 17:13

4 comentarii

  • postat de Dany
    Duminică, 27 Iulie 2025 15:47
    5.14.129.***
    Țin din suflet cu otelul.dar ce se întâmplă acuma la club nu este in regula sintem praf în apărare datorita lui Cristi munteanu.romani români.
    0
    0
  • postat de Florin
    Duminică, 27 Iulie 2025 14:14
    86.124.201.***
    Suntem mai buni ca FC Botoșani , putem lua cele 3 puncte de la cîini!! HAI OȚELUL, HAI GYUSZI pe ei, pe mama.....!!!
    1
    7
  • postat de hai otelul
    Duminică, 27 Iulie 2025 13:38
    128.127.119.***
    nu e nimic putred. antrenorul hotareste cu cine joaca. poate nu sint pregatiti.
    0
    4
  • postat de Tudorie
    Duminică, 27 Iulie 2025 11:35
    86.124.201.***
    Kazu și Joao Paulo sunt trecuți pe site-ul LPF,deci au permis de munca de vineri ,LPF nu trece jucători decât atunci când sunt 100 la 100 totul rezolvat ,dacă inca nu joaca ceva e putred ?
    2
    10

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro