VOLEI. Clubul gălățean CSM Arcada a efectuat încă un transfer al unui jucător străin. Este vorba despre Severi Savonsalmi, internațional finlandez de 25 de ani, 2,10 înălțime, care joacă pe postul de trăgător central. Ultimul club la care a evoluat a fost Friedrichshafen, din Germania, cu care s-a clasat pe locurile doi și trei. Savonsalmi este al doilea finlandez care semnează pentru CSM Arcada pentru sezonul viitor, după Aaro Nikula.
HANDBAL. La CS Municipal va evolua în sezonul viitor o nouă jucătoare. Vine de la CSJ Prahova Ploiești și se numește Ana Maria Berbece. Are 26 de ani, înălțime de 1,71 metri și joacă pe post de extremă. A mai jucat la Corona Brașov, ”U” Cluj și HC Dunărea Brăila, dar și în echipa națională, pentru care a marcat de două ori.
Altfel, fetele de la CSM au susținut joi după-amiază un prim joc amical, în deplasare, la Brăila, iar sâmbătă și duminică participă la un ”memorial” organizat de CSM Buzău (chiar dacă nu mai are echipă în campionat), unde fetele noastre vor întâlni echipele HC Zalău și Corona Brașov.
VOLEI. Selecționata de volei juniori a țării noastre și-a trecut în cont încă o victorie, a patra de la turneul final al Campionatului European ce se desfășoară în Armenia. Cele patru succese au fost: 3-0 cu Armenia, 3-1 cu Grecia, 3-0 Letonia și 3-0 cu Austria. Au fost și două înfrângeri: 0-3 Polonia și tot 0-3 cu Spania. După acest succes, foarte tinerii ”tricolori” păstrează șanse de calificare la viitorul Campionat Mondial. România mai are de disputat un singur meci - cu Slovenia.