Sporting Liești, favorită să ajungă în play-off

Sporting Liești, favorită să ajungă în play-off
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Cupa României, la faza a treia națională. FOTBAL.

Singura echipă gălățeană rămasă în competiție, până la sosirea Oțelului în faza grupelor, gruparea lieșteană are prima șansă în disputa din turul al treilea al Cupei.

Cupa României a ajuns la a treia fază națională, fără a fi avut parte de surprize foarte mari până acum. Din județul nostru a participat mai întâi Voința Cudalbi, echipă eliminată de Victoria Cumpăna (jud. Constanța), după ce le depășise pe cele ale județelor Tulcea și Buzău, dar a avut loc și confruntarea clasică dintre Sporting Liești și Unirea Braniștea, în turul al doilea. Lieștenii s-au impus de justețe, cu scorul de 3-1, iar în turul al treilea vor da peste o formație ce abia s-a salvat de la retrogradare în sezonul anterior, Viitorul Onești. Gruparea din județul Bacău a trecut în turul anterior, după prelungiri, scor 1-0 (0-0 în 90 de minute) de către Aerostar.

În confruntarea de miercuri, dintre Viitorul și Sporting Liești, de la ora 17,30, de pe terenul din Onești, formația oaspete pornește drept favorită înspre a obține calificarea în faza de play-off (ultima înainte de grupele Cupei României). În sezonul trecut, în campionatul Ligii a III-a, Sporting Liești s-a impus cu scorul de 4-1 în deplasarea de la Viitorul Onești, iar la returul din județul nostru s-a terminat la egalitate, scor 2-2. Iar în clasament, la finele sezonului regulat, Sporting a încheiat pe primul loc, cu 42 de puncte din 18 partide, față de Viitorul – locul 8 (din 10), cu 16 puncte din 18 meciuri.

Faza a treia începe de marți

Primele două meciuri din faza a treia a Cupei României sunt programate încă de marți, din cauza faptului că cele două formații de liga a doua vor juca vineri în campionat. Astfel, marți după-amiază, de la ora 17,30 se vor întâlni: Viitorul Arad – CSC Dumbrăvița, Viitorul Cluj – FC Bihor.

Miercuri, de la ora 17:30, sunt programate meciurile: Agricola Borcea – Gloria Băneasa, CSO Băicoi – Chindia Târgoviște, CSM Pașcani (Liga a IV-a) – Șoimii Gura Humorului, CSM Rm. Sărat – Metalul Buzău, Curtișoara – CSM Slatina, Viitorul Fărcășești – SCM Rm. Vâlcea, Jiul Petroșani – Corvinul, LPS HD Clinceni – CS Dinamo, ARO Câmpulung Muscel – FC Muscelul Câmpulung, Politehnica Timișoara – CSM Reșița, Gloria Popești Leordeni – CS Afumați, Sănătatea Cluj – ACS Mediaș, CSM Sighetu Marmației – CSM Olimpia Satu Mare, CS Tunari – FC Voluntari, CSM Unirea Alba Iulia – CSC Șelimbăr, Viitorul Onești – Sporting Liești, CSK Gyergyo Gheorgheni – Gloria Bistrița, Cetatea Turnu Măgurele – Concordia Chiajna.

Ultimul meci din faza a treia este programat joi, de la ora 17:30, între FC Bacău și Ceahlăul Piatra Neamț.

Toate meciurile sunt eliminatorii, iar în caz de egalitate se va trece la disputarea a doua reprize suplimentare de 15 minute. În cazul în care echilibrul persistă, se va trece la executarea loviturilor de departajare.

După această fază se va juca în play-off, acolo unde vor intra, pe lângă echipele calificate, primele patru clasate din sezonul anterior al ligii secunde (FC Argeș, FK Csikszereda, CSA Steaua și Metaloglobus), dar și ultimele șapte clasate din Superliga (UTA, Farul, Petrolul, FC Botoșani, Unirea Slobozia, Poli Iași, Sepsi). Echipa Gloria Buzău, locul 16 în sezonul anterior de Superliga, s-a retras din toate competițiile naționale.

Celor 16 echipe ce se vor califica din play-off în faza grupelor, li se vor mai adăuga primele opt clasate din Superliga: FCSB, CFR Cluj, CSU Craiova, U Cluj, Dinamo, Rapid, FC Hermannstadt, Oțelul.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

Citit 719 ori Ultima modificare Luni, 11 August 2025 14:44

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro