Ambiţii mari la CSM Arcada Galaţi

Ambiţii mari la CSM Arcada Galaţi
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

S-a încheiat vacanța competițională, iar de duminică, jucătorii echipei CSM Arcada s-au mutat cu pregătirile la munte. 

Voleiul românesc, calificat la Campionatul Mondial după patru decenii, se află în plină campanie de pregătire. Se știe, la lotul național, Galațiul are patru jucători: Bala, Butnaru, Constantin, Kosinski, plus selecționerul Sergiu Stancu. Aceștia vor reveni la Galați după Mondialele din Filipine.

Multe nume noi la pregătiri

Antrenamentele au început de o săptămână și se desfășoară sub coordonarea antrenorului secund Răzvan Tănăsescu, ajutat de fizioterapeutul Eugen Pascale și de preparatorul fizic, argentinianul Andres Eduardo Esper. După o săptămână de pregătiri la Galați, începând din 24 august, “caravana” a ajuns la Cheile Grădiştei, pentru zece zile. Este locul unde jucătorii gălățeni, mai vechi sau mai noi, au găsit de fiecare dată condiții propice de pregătire. 

“Vom rămâne aici până pe 3 septembrie, pentru o perioadă de pregătire, de acumulări, dar și de apropiere între jucători. Ne bazăm pe opt seniori, cărora li s-au alăturat patru juniori. Cu acești 12 jucători sperăm să avem o campanie reușită de pregătire. Vom avea un program complet, începând cu elementele de bază, pase, preluări. Vom lucra și la partea de tehnică, privind sistemul nostru de așezare. Nu vor lipsi ședințele video, lucrul la sala de forță, pregătirea fizică în aer liber. La încheierea stagiului montan, vom reveni acasă pentru continuarea pregătirilor, astfel ca la joncțiunea cu restul lotului să nu fie probleme”, ne-a spus Răzvan Tănăsescu.

Cei 12 jucători din prima fază

Pentru că amatorii voleiului din Galați, susținătorii echipei, sunt interesați, iată lotul aflat în actuala campanie de pregătire montană: Cristudor, Aldea, Dinculescu, Nikula, Venker, Lohmus, Ereschenko, Shapoval, plus patru juniori, trei din propria pepinieră, Panait, Ursu și Hugo, respectiv Matei Sava - transferat de la CSS Bacău. 

Pe lângă cei patru gălățeni aflați la lotul național, sunt așteptați, după Mondiale, Stalekar (Slovenia) și Savon Salmi (Finlanda) - care vor completa lotul final. 

Este nevoie de eforturi conjugate 

Încheiem acest material cu o declarație a președintelui clubul, Mirel Zaharescu, fost jucător și arbitru internațional. 

“Am încheiat misiunea de alcătuire a unui nou lot de jucători, așa cum se procedează în fiecare extrasezon. Au plecat șapte străini și am adus alți șapte în loc, plus un jucător din campionatul intern. Din ediția trecută, am păstrat șase jucători. Considerăm că ne putem baza pe un lot competitiv, cu jucători experimentați care își vor dori și performanța. Același lucru își propune și conducerea clubului. Pentru realizarea acestui deziderat, însă, va fi nevoie de mai mult sprijin și pe plan local. Credem că, pe lângă eforturile noastre, ale conducerii societății Arcada, să vină și acest sprijin. CSM Arcada a reprezentat și reprezintă în continuare o forță în voleiul românesc. Dovada sunt cele cinci titluri consecutive, plus unul de vicecampioni. A fost ultimul sezon mai puțin reușit, când ne-am clasat pe cinci. Dar va trebui să ne conjugăm eforturile pentru a reveni acolo unde ne este nouă locul. De aceea, obiectivul nostru este câștigarea campionatului și a Cupei României, plus o reprezentare cât mai bună în competiția continentală Challenge Cup”. 

 

Citit 422 ori Ultima modificare Duminică, 24 August 2025 20:31

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro