ȘAH. La Campionatul Național de șah - Divizia A, au participat 18 echipe, între care și cea a CS Municipal Galați. Gălățenii (cu o medie de vârstă foarte scăzută - 22,5 ani) au încheiat disputele la mijlocul clasamentului - locul IX, cu 8 puncte. Cele mai bune realizări au avut marele maestru Marius Manolache și Dragoș Ștefan Leu, secondați de Simon Alexandru Barbu, Răzvan Cătălin Tudoroiu, Alexandru Mohonea și George Cernencu.
BASCHET. Echipa de juniori Under 15 a CS Municipal Galați a disputat meciurile primului turneu al Campionatului Național. Turneul a avut loc la Galați, iar echipa-gazdă a înregistrat rezultatele: 65-23 cu ACS Cuza Pirates Brăila, 40-60 cu CSS Tulcea și 35-59 cu CSM Constanța.
VOLEI. Două echipe de juniori ale CSM Arcada Galați au participat la un turneu de pregătire desfășurat în orașul Bacău. Ambele au avut prestații foarte bune, ocupând primul loc, atât la Under 13 (antrenor Ioana Ștefu), cât şi la Under 17 (antrenor Nicușor Harabagiu).
ARTE MARȚIALE. În orașul Debrecen (Ungaria) a avut loc Campionatul European de karate kyokushin U18 și seniori, la cele două probe, kata și kumite. La startul competiției s-au aliniat 470 de sportivi din 21 de țări. Din lotul României a făcut parte și gălățeanca Crina Bianca Stase, care s-a clasat pe locul 5.