Pauza competițională actuală găsește formația gălățeană pe locul al șaptelea, la două lungimi distanță de poziția de play-off, pe care s-a clasat câteva etape la rând.
Chiar dacă se poate declara mulțumită de remiza de la Ploiești, cu Petrolul, scor 0-0, formația gălățeană a căzut un loc în clasament, în urma acestui rezultat. Mai mult, pe lângă Farul, echipa care a trecut peste Oțelul în clasament, au punctat și cele din spate, din apropierea formației lui Laszo Balint.
Rezultatele complete ale etapei cu numărul 16: "U" Cluj - Metaloglobus 3-1, Farul - FC Botoșani 2-0, Petrolul - Oțelul 0-0, Dinamo - FK Csikszereda 4-0, Rapid - FC Argeș 2-0, Unirea Slobozia - CFR Cluj 0-1, CSU Craiova - UTA 1-2 şi FC Hermannstadt - FCSB 3-3.
Clasametul la zi se prezintă astfel: 1. Rapid 35 puncte, 2. FC Botoșani 32 p, 3. Dinamo 30 p, 4. CSU Craiova 29 p, 5. FC Argeș 27 p, 6. Farul 25 p, 7. Oțelul 23 p, 8. UTA 22 p, 9. FCSB 20 p, 10. "U" Cluj 20 p, 11. Unirea Slobozia 18 p, 12. CFR Cluj 16 p, 13. Petrolul 15 p, 14. FK Csikszereda 13 p, 15. FC Hermannstadt 11 p, 16. Metaloglobus 7 puncte.
În etapa viitoare, ce se va disputa în perioada 21-24 noiembrie, programul arată în felul următor: FK Csikszereda - Unirea Slobozia, FC Argeș - CSU Craiova, UTA - "U" Cluj, FCSB - Petrolul, Oțelul - Farul, CFR Cluj - Rapid, Metaloglobus - FC Hermannstadt şi FC Botoșani - Dinamo.
Interdicție la transferuri pentru moment
După ce trei cluburi din Superligă au ajuns în situația de a avea interdicție la transferuri, UTA, CFR Cluj și FC Botoșani, pe această listă a apărut și Oțelul, ca urmare a unor datorii către jucători, în urma proceselor deschise la FIFA. Gruparea gălățeană spune că a achitat restanțele financiare, problema fiind la penalitățile de pe urma întârzierilor, ceea ce ar urma să se rezolve în perioada următoare. Cel pentru care s-a ajuns la această sentință este mijlocașul ofensiv Samy Bourard, cu care Oțelul a negociat toată vara prelungirea contractului, fără a ajunge la un numitor comun. Belgianul a semnat în Albania, cu Flamurtari, iar gruparea gălățeană a fost reclamată la FIFA pentru neplata salariilor.
Fără "amical" în pauza competițională
Dacă în alte pauze competiționale de câte o săptămână s-a mizat pe disputarea unui meci amical, de această dată vor fi trimiși o parte dintre jucători - cei care au evoluat mai puțin - la echipa a doua, în runda viitoare. Deja cu destule probleme de efectiv, prin absențele lui Bană, Kazu, Joao Lameira, revenirea de scurtă vreme a lui Ne Lopes și accidentarea recentă a lui Iacob, cei din stafful tehnic al Oțelului nu vor să riște prin disputarea unui meci amical, pentru a evita alte noi situații medicale.

