Al doilea tur din epoca Para-Costin
Foto: Foto: Sorin Pană

Al doilea tur din epoca Para-Costin
Paraschiv şi Costin, dar şi alţi colegi de-ai lor, s-au fotografiat recent cu Petre Grigoraş, fostul antrenor al Oţelului, acum la Pandurii. După poză, l-au învins cu 1-0, continuând linia bună din campionat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Campioana României a retuşat pe final de an calendaristic imaginea proastă din startul sezonului, când irosise multe şanse în compania formaţiilor nou-promovate * Cu 28 de puncte după 17 etape, „oţelarii” sunt, cu o singură excepţie, cu mult peste perioadele similare din perioada 2005-2011

Câştigarea campionatului Ligii I şi a Supercupei păreau să dea stingerea în vitrina de trofee a clubului dunărean. Stagiunea 2011-2012 începuse anevoios, cu frâna de mână trasă, cu meciuri multe şi dificile la orizont, astfel că se discuta despre o eventuală repetare a episodului „1988-89”. Acum 23 de ani, după ce termina anul competiţional pe poziţia a patra şi învingea Juventusul în prima sa apariţie continentală, Oţelul se prăpădea printr-o retrogradare neaşteptată la matineu. Situaţia este însă alta în prezent. „Vreau 71 de puncte”, spunea Dorinel Munteanu imediat după „tunurile” din vară, dar calculele nu-l ajutau deloc. Finalul turului de campionat i-a prins totuşi pe Costin, Paraschiv şi compania mult mai motivaţi, iar bilanţul este destul de încurajator în tentativa de a prinde şi la anul o cupă europeană: 28 de puncte, golaveraj 16-14, plus un joc de susţinut în sferturile de finală ale Cupei României.

Defensivă-beton, atac neproductiv

Ca punctaj, Oţelul a stat cel mai bine anul trecut, cu 36 de paşi făcuţi spre primul titlu din istorie. Urmează într-un top alcătuit pe ultimii şase ani: 2006-07 (26 de puncte), 2008-09 (23 de puncte), 2009-10 şi 2007-08 (câte 22 de puncte) şi 2005-06 (9 puncte). Apărarea, la fel de bună ca la finele turului precedent de Liga I, cu 14 goluri primite, nu mai este susţinută de un număr consistent de goluri. Trupa Galaţiului era campioană de toamnă în 2011 cu 22 de „boabe” marcate, iar acum a contabilizat doar 16, a doua ofensivă din coadă din ultimii şase ani. Doar în turul dezastruos 2005-06 s-au înscris mai puţine: doar nouă!

De ce 2005-2011?

De ce ne raportăm doar la perioada 2005-2011? Deoarece mandatul lui Marius Stan la club, al doilea din carieră, a început pe 31 august 2005, iar cei mai vechi jucători din vestiarul roş-alb-albaştrilor, Sergiu Costin şi Gabriel Paraschiv, au prins toate evenimentele acestei echipe din ianuarie 2006 încoace. „Nu mă gândesc la titlu, mai este mult până acolo. Important este că ne-am revenit după acea perioadă în care nu reuşeam să ne impunem. Dar, nu se ştie niciodată, nu sunt foarte multe puncte până la primul loc”, comentează tehnicianul grupării locale. Cifrele indică faptul că Oţelul poate continua linia performanţei deschisă în stagiunea precedentă!

Citit 1119 ori Ultima modificare Luni, 12 Decembrie 2011 17:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.