Perioada de iarnă aduce schimbări la nivelul loturilor pentru echipele gălățene din al treilea eșalon: Sporting Liești, Unirea Braniștea și Oțelul II. Astfel, pe lângă pregătirea propriu-zisă pentru abordarea părții a doua a sezonului, sunt așteptate și mișcările de rigoare la nivelul loturilor.
Liderul Sporting Liești mizează pe revenirea lui Ionuț Chiriac, după ce fostul mijlocaș al Oțelului a absentat vreme de șase luni. Dar a pierdut doi jucători, printre care se remarcă fundașul Podașcă, cedat în Liga a II-a, la echipa CS Dinamo.
Unirea Braniștea a oficializat primul transfer, după ce a schimbat complet și staff-ul tehnic (ce va fi condus de Sorin Frunză, din postura de antrenor principal). Este vorba despre un fotbalist ce a mai evoluat în trecut la Braniștea, iar în prima parte a sezonului a jucat chiar pentru rivala Sporting Liești. De asemenea, formația din Braniștea l-a cedat definitiv pe atacantul Gabriel Răducan, la Cetatea Suceava – echipă preluată în această iarnă de Petre Grigoraș. Răducan a mai fost sub tutela lui Grigoraș la Oțelul, tot în liga a treia, în sezonul 2020-2021, când s-a ratat la limită promovarea către eșalonul secund. Echipa suceveană încearcă acum să promoveze în Liga a II-a, făcând parte din seria I a eșalonului al treilea, astfel că se va împerechea în play-off cu primele patru clasate din seria gălățeană.
În ce o privește pe echipa Oțelul II, antrenorii Sorin Haraga și Eugen Baștină continuă muncă alături de foarte tinerii jucători. Cu mențiunea că unul dintre cei mai experimentați dintre ei, fundașul central Iustin Enache (20 ani) va pleca în această iarnă către Jiul Petroșani (Liga III, seria 6).
Partea a doua a sezonului competițional al Ligii a III-a se va relua pe 28 februarie, cu cinci etape rămase de disputat din campionatul regulat, după care se va trece la fazele de play-off și play-out.

