VOLEI. Fetele de la CSU au câştigat ultimul meci, 3-1 cu CSM II Bucureşti, în deplasare. S-au stabilit cele patru echipe de Seria Est care vor juca în grupa de play-off: CSU Galaţi, Ştiinţa Bucureşti, Ştiinţa Bacău şi CSM Târgovişte. Va fi un turneu (17-19 aprilie) la finalul căruia primele două clasate se vor califica pentru turneul de promovare (alături de alte două echipe din Seria Vest).
HOCHEI. Cea de-a 12-a ediție a ”Memorialului Stelian Rusu” a atras la start aproximativ 250 de copii, de la cluburi din București, Ploiești, Brașov, Lunca de Jos și Galați. Au luat parte la competiția dedicată categoriilor U7, U9 și U11. Evenimentul s-a petrecut la Patinoarul ”Dunărea” fiind organizat în memoria unuia dintre marii antrenori ai istoriei hocheiului românesc, Stelian Mihai Rusu. Următorul eveniment dedicat celor mai mici hocheiști va avea loc la Cârța, în acest weekend, ediția inaugurală a "Cupei Dezi și Prietenii pe Gheață", organizată de Federația de specialitate.
HANDBAL. Echipa CS Municipal a jucat cu Minaur Baia Mare în sferturile de finală ale "Cupei României". Au învins băimărencele cu 33-21, după ce la pauză elevele Dacianei Balaban s-au aflat în avantaj. Vom reveni cu amănunte.
ARTE MARȚIALE. Tecuceanca Anamaria Stegaru a cucerit șase medalii (patru de aur) la recentele întreceri contând pentru calificarea Campionatului European. Anamaria este elevă la Colegiul Național Militar ”Dimitrie Cantemir” din Breaza.

