VOLEI. Juniorii Under 17 de la CSM Galați participă, în aceste zile, la turneul semifinal al Campionatului Național. Meciurile au loc la Timișoara, cu participarea echipelor din Cluj, Zalău, Timișoara și Galați. În primele două zile, CSM Galați a învins cu 3-0 Zalăul și cu 3-1 Clujul.
FUTSAL. United Galați a obținut un succes important în Liga I, pentru calificarea în finala competiției. A dispus de Autobergamo Deva cu scorul de 5-4. Crăciun (3), Cojocaru și Andre au fost autorii golurilor victoriei.
FOTBAL. Vineri, 10 aprilie, se dispută jocurile din Liga a III-a de fotbal - turneele play-off și play-out. În prima categorie, Sporting Liești întâlnește echipa Cetatea Suceava, din Seria I. “Un meci foarte important. Cu o victorie, echipa noastră s-ar distanța în fruntea clasamentului. Suntem o forță pe propriul teren și trebuie să demonstrăm acest lucru. Chiar dacă sucevenii au o bună formă sportivă, sper să învingem”, ne-a declarat Cătălin Savu. Lipsește din lot doar Iordache, suspendat. Arbitrul va fi Dragoș Lunca (Cluj-Napoca).
În play-out, Unirea Braniștea primește vizita celor de la CS Păulești, pe care i-au învins în ambele meciuri din sezonul regulat (2-1 şi 2-0). Meciul are loc la Slobozia Conachi, de la ora 13:00. Arbitrează Andrei Apreotesei (Iași).
Oțelul II joacă tot pe terenul din Slobozia Conachi, dar de la ora 17:00, împotriva celor de la Petrolul II Ploiești. Lipsesc Rotaru (suspendat) și D. Butuc (accidentat). Se scontează pe revenirea lui Mocanu, după o accidentare. Va arbitra Roberto Dragomir (Iași).
ȘAH. La o competiție ce a avut loc la Brăila au participat și juniori de la CSM Galați. Performanțele: Dragoș Leu - 5 puncte, pentru locul 3, Ovidiu Lupu - 4 p și locul 2, Alexandru Mohonea și Rareș Pasat - câte 4 puncte, Eric Berbecel - locul 3, Maria Mohonea, Victor Radu și Victor Jugaru - câte 3 p și Edi Grigore - 2 puncte.
FOTBAL. Arbitrii gălățeni delegaţi la meciurile din acest weekend în Liga a III-a: Alexandru Marin va fluiera la CS Agigea - Recolta Gh. Doja, Sebastian Cojocaru, ajutat de asistenta debutantă Beatrice Ghibrigiu, la FC II Voluntari - Axiopolis Cernavodă, iar asistenții Daniel Vlase și Andrei Toma, la partida CSM Adjud - Bucovina Rădăuți. În sfârșit, Ovidiu Lupu va fi observator la CSM Vaslui - AFC Odorheiu Secuiesc.

