Liderul dinaintea etapei a doua din play-off, Sporting Liești, a pierdut, categoric (ca scor, nu și ca joc), 1-6, pe teren propriu, meciul cu Cetatea Suceava. Este o mare dezamăgire pentru o echipă care își dorește promovarea.
Oaspeții au deschis scorul după doar 30 de secunde, prin Răducan, iar până la finalul reprizei au mai punctat de două ori, deși au mai avut un singur șut. Tot Răducan a fost coautor la autogolul lui Podașcă, pentru 0-2, iar apoi același atacant a dus scorul la trei goluri diferență. La scorul de 0-1, Sporting Liești a fost net superioară ca joc adversarului, pe care l-a înghesuit în propriul careu, timp în care a avut două bare, un penalti clar neacordat și multe alte ocazii de gol.
Unicul gol al gazdelor a venit abia în minutul 88, dintr-un penalti obținut și transformat de Petrișor Voinea.
Lieștiul a jucat în formula: G. Munteanu - Popa, Podașcă, Maftei, Năstase - Crihană, Coman, Chiriac - Costin, Costea, Stan. Au mai intrat: Voinea, V. Munteanu, Munchiu, Dima și Grigoraș.
După această a doua etapă din play-off, Sporting a picat pe locul 3, cu 16 puncte, la egalitate cu Cetatea (locul 2) și la un punct sub liderul Șoimii Gura Humorului.
În play-out, Unirea Braniștea s-a impus cu 3-2 în fața celor de la CS Păulești - după ce a fost egalată în două rânduri. Marcatori: Mihai, D. Cireș şi Manolache, la capătul unui joc pe care Unirea l-a controlat în majoritatea timpului.
Învingătorii au jucat în formula: Cilighidreanu - Popa, Moroianu, Manea, M. Cireș - D. Cireș, Pădure - Mihai, Manolache, Bălănică - Băceanu. Au mai intrat: Fadei, Pavel, Prince şi Buleandră.
Tot în play-out, Oțelul II n-a putut trece de "satelitul" Petrolului, 2-6 (0-1). Trei dintre goluri au fost încasate în ultimele zece minute. Pentru "oțelari" au marcat Sandu și Postelnicu.
Echipa: Paharnicu - Nani (Docuz), Rotaru, Gropeneanu, Olteanu - Sandu, Aftene, Balli, Mocanu - Iurea (Gheorghică), Postelnicu.
Pe 18 aprilie se va juca astfel: Viitorul Onești - Sporting Liești, Victoria Traian - Unirea Braniștea, CS Păulești - Oțelul II.

