Corabia strâmbă (despre resuscitare)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Unii spun că era foarte bine:
oamenii umblau din scofală în scofală
şi fluierau de bucurie când vremurile
purtau coroană regală!
 
Alţii spun că era foarte rău:
doar sărăcie lucie, sărăcie fără măsură...
chiar şi puricii aveau păduchi...
şi păduchii umblau cu paiul în gură!
 
Unii spun că este foarte bine
în republica noastră transcendentală
când profesorii se dezintegrează la stână
şi ciobanii predau bâta la şcoală!
 
Alţii spun că este foarte rău:
oamenii umblă din poartă în poartă...
însă cum, oare, să strige trăiască românia
când românia e moartă?!
 
Şi unii şi alţii spun că au dreptate:
unii suflă-n grătar, alţii suflă-n drâmbă...
însă cum, oare, să mai creadă în busolă
pe o corabie strâmbă?!

Citit 4138 ori Ultima modificare Marți, 26 Februarie 2013 16:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.