Vai de cozonacul „oţelarilor”!

Vai de cozonacul „oţelarilor”!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Dacă se întreba cineva care sunt sacrificiile fotbaliştilor, iată la ce supliciu sunt supuşi jucătorii de la Oţelul: prestează sâmbătă după-amiază, de la ora 17,00, pe terenul Gloriei Bistriţa, vor ajunge după miezul nopţii în Galaţi, iar în cea de-a treia zi de Paşte se vor duela cu Farul Constanţa * „Le fac poale-n brâu în cantonament şi-i pun să-şi ciocnească ouăle”, a comentat antrenorul Petre Grigoraş, detensionând atmosfera *

„Două sărbători avem şi noi…”

În timp ce gospodinele frământau la cozonacii care rivalizează cu produsele similare fără gust din hipermarket, băieţii lui Petre Grigoraş, cu el în frunte, s-au instalat pe locurile din autocarul clubului pentru una dintre cele mai enervante deplasări din campionat.

Joi seară, roş-alb-albaştrii s-au odihnit la Piatra Neamţ, iar ieri, când creştinele încondeiau ouă cu diverse motive, fotbaliştii au ajuns la Bistriţa unde s-au şi antrenat pentru ultima oară înaintea partidei oficiale de astăzi.

„Dacă aşa a decis Liga Profesionistă, trebuie să ne facem treaba! Asta este, vom petrece Paştele împreună”, a comentat tehnicianul Oţelului, el însuşi intrigat de programarea făcută de mai-marii sportului-rege.

„Două sărbători au şi creştin-ortodocşii - Crăciunul şi Paştele - dar se pare că nu le putem petrece cu familiile”, a mai spus Grigoraş.

„Le fac poale-n brâu”

Pentru a-şi face jucătorii să zâmbească, să fie relaxaţi înaintea celor două meciuri oficiale de astăzi şi de pe 21 aprilie, antrenorul gălăţenilor a făcut şi unele remarci care pot fi citite după unşpe noaptea. „Nu facem cozonac, le fac eu poale-n brâu. Şi o să-i cazez câte doi în cameră ca să-şi ciocnească ouăle, deşi cred că le va fi greu”, a glumit antrenorul formaţiei dunărene de Liga I.

La întoarcerea de la Bistriţa, „oţelarii” vor avea ocazia de a ciocni un pahar cu familiile şi apropiaţii abia duminică la prânz, pentru că apoi vor intra în cantonament pentru jocul cu Farul Constanţa.

„Suntem profesionişti şi trebuie să ne concentrăm mai mult asupra acestor meciuri din care am putea scoate foarte multe puncte”, a conchis şeful din vestiarul Oţelului.

Grig nu se teme de arbitri

Dacă nu s-ar fi declanşat vânătoarea de arbitri din fotbalul românesc, meciul de astăzi ar fi avut o favorită certă - Gloria Bistriţa. În ultimele runde, terenul a fost din start „înclinat” spre buturile adverse, ultima ispravă purtând semnătura celebrului Sorin Corpodean care, printre altele, a oprit meciul cu Farul Constanţa pentru a reteza elanul grupării de pe Litoral.

Cum a făcut-o? A inventat o pauză de hidratare, deşi afară erau numai 19 grade Celsius!

„Nu mi-e frică de arbitraj la Bistriţa şi sunt convins că putem scoate cel puţin un punct”, şi-a luat Grigoraş inima în dinţi. Îi lipsesc însă portarul-vedetă (Kolev) şi cel mai brav fundaş (Jelev), ambii fiind suspendaţi.

Avancronica partidei:

GLORIA BISTRIŢA – OŢELUL GALAŢI

Etapa a XXV-a a Ligii I de fotbal;

Stadionul „Gloria” din Bistriţa;

Meciul va avea loc astăzi, de la ora 17.00 (netelevizat);

Echipele probabile:

GLORIA: Tătăruşanu – Păun, Azevedo, Ciucă, Frăsinescu – Hora, Nalaţi, Sânmărtean, Velcovici – Diogo, Zaharia. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău;

OŢELUL: Gribauskas – Cârjă, Sârghi, Costin, Ilie – Iorga, Giurgiu, Bourceanu, Sălăgeanu – Paraschiv, Pena. Antrenor: Petre Grigoraş.

Ex. Foto: Laurenţiu Iorga şi compania au obligaţia de a obţine cel puţin un punct de la Bistriţa pentru a-şi calma de tot situaţia din clasament

Citit 1432 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.