Victorie fără Victor

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Fantoma lui Piţurcă de la naţionala de fotbal a României a dispărut undeva, în noapte sau la cazino. A vrut Dumnezeu să vedem o reprezentativă română şi fără mina sofisticat-alintată a fostului selecţioner.

S-a demonstrat că „tricolorii” pot presta şi fără ilustrele „pile” Cociş, Codrea şi Nicoliţă, nişte băieţi care credeau că ei au inventat ofsaidul şi autul din jumătatea adversă. Da, am câştigat şi noi, după ce mai toate echipele din grupă îşi lustruiseră bombeurile pe freza noastră. Victorie fără Victor Piţurcă – e reconfortant. 

* Răzvan Lucescu n-a avut parte de un debut fericit. Cel puţin aşa zic cei care sperau ca jucătorii lor să fie titulari în naţionala care a câştigat sâmbătă, la Marijapole: 1-0 cu Lituania.

„Costea merita să fie în lot”, a acuzat Adrian Mititelu, de la Universitatea Craiova, iar Valeriu Argăseală (de la Steaua) s-a declarat surprins că „niciun stelist nu este titular la naţională”. Nea Piţi, i-ai învăţat prost, dom’le! 

* Campionatul intern mai are o rundă în joc. Miercuri seară, la o oră la care se culcă găinile, vor lua startul ultimele partide ale stagiunii 2008-2009.

Ce se mai poate întâmpla? Dinamo este în pericol să piardă şi poziţia secundă, iar la retrogradare se poate complica situaţia dacă Tribunalul de Arbitraj Sportiv o va penaliza pe Politehnica Iaşi.

Tot TAS-ul are de luat decizia care poate schimba ploile la vârf, dar e greu de crezut că Urziceniul mai poate pierde titlul după ce l-a sărbătorit deja săptămâna trecută. Ar fi un al doilea Dinamo, unul mult mai tragic.

* Sorana Cârstea a făcut ca românul să vorbească tare şi apăsat şi despre tenis. Şarmanta jucătoare – Ilie Năstase o consideră plinuţă! – a ajuns până în sferturile de finală de la Roland Garros.

Mingi, terenuri de tenis n-avem; bine că vor merge blitzurile la revenirea în ţară a sportivei! Nu mă refer la arsenalul cu care presa trebuie să-şi facă treaba…   

* Marea bombă în materie de transferuri pare s-o fi detonat Real Madrid, care anunţă că l-a cumpărat pe brazilianul Kaka, de la AC Milan. Preţul, 65 de milioane de euro! Criză economică, recesiune? Kaka!

Citit 660 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.