Grig ar vorbi cu oltenii!

Grig ar vorbi cu oltenii!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Petre Grigoraş recunoaşte că ar sta la masa negocierilor cu şefii Universităţii Craiova, dar nu înainte de a-i cere permisiunea lui Marius Stan * „E liber s-o facă, oricine poate pleca unde crede că-i este mai bine”, îi transmite directorul general al clubului gălăţean *

Ar pleca la obiective mai îndrăzneţe

Tehnicianul formaţiei gălăţene de Liga I este dat, de câteva zile, aproape de o trecere pe banca tehnică a Universităţii Craiova. Patronul Adrian Mititelu a afirmat că şi-l doreşte pe constănţeanul de la Oţelul, iar managerul Ilie Balaci l-a lăudat de nenumărate ori.

La rândul său, Petre Grigoraş a declarat la un post de televiziune central că n-ar zice pas unei oferte de la o formaţie „care are obiective mai importante”. Grig a ţinut să completeze că nu se autopropune, nu se duce cu jalba-n proţap la grupările rămase fără antrenor principal.

„După trei ani şi jumătate extraordinari la Galaţi, aş pleca în altă parte, n-aş zice nu, dar asta nu presupune ca eu să mă duc să-i rog pe alţii să mă ia. La Galaţi mă simt foarte bine”, a spus Grigoraş la GSP TV.

„Nu m-a căutat nimeni, dar…”

L-am întrebat miercuri dacă ar accepta o ofertă din partea Universităţii Craiova, club care îşi caută un nou tehnician. „Dacă ar veni o ofertă clară la club, aş sta mai întâi de vorbă cu domnul preşedinte Marius Stan, pentru că mai am contract la Oţelul. Dacă îmi va permite să port o discuţie cu cei de la Universitatea, aş face-o, de ce nu?”

„N-are rost să nu fiu sincer: oricine şi-ar dori să lucreze la un club cu proiecte mai îndrăzneţe. Asta nu înseamnă că voi şi pleca la Craiova. Dacă cei de acolo îmi vor spune că vor să ia titlul în campionatul următor, nu ştiu dacă aş accepta. Cred că nu sunt încă pregătit pentru un asemenea obiectiv. Cert este că nu m-a căutat nimeni de pe raza Olteniei, nici Mititelu, nici Mărunţelu”, a replicat antrenorul roş-alb-albaştrilor.

Stan: „Nu-l obligăm să rămână”

Marius Stan, directorul general al grupării locale, susţine că nu l-ar ţine cu forţa pe cel cu care colaborează din decembrie 2005. „Dacă el şi-ar dori să plece la Craiova sau în altă parte, nu l-aş obliga să rămână. Fiecare merge unde crede că-i poate fi mai bine, totodată nimeni nu este de neînlocuit”, a declarat şeful Oţelului.

Stan anunţă însă că nu abdică de la ideea de a impune obiective îndrăzneţe şi la Galaţi în stagiunea 2009-2010. „În această vară n-a existat nicio solicitare din partea altul club pentru domnul Grigoraş şi nici pentru vreunul dintre jucătorii din lot”, a conchis Stan.

Comentariu foto: Grigoraş (dreapta) s-a îmbrăţişat cu Nicolo Napoli, ultimul antrenor al Craiovei, la meciul direct de la Galaţi. Îi va lua oare locul antrenorului italian?

Citit 1363 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.