Neamţul, mulţumit de „oţelari”

Neamţul, mulţumit de „oţelari”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ştie care este valoarea jucătorilor din subordinea sa, dar nu cunoaşte primul „unsprezece” al meciului cu Internaţional Curtea de Argeş, de vineri * „Depinde de băieţi, de care sunt mulţumit”, spune Dorinel Munteanu, tehnicianul Oţelului *

„O victorie e un semn bun”

Dorinel Munteanu cunoaşte abia acum potenţialul lotului de jucători pe care l-a pregătit în stagiile din Poiana Braşov şi Ungaria-Slovenia şi repetă ceea ce spunea la învestire: „Sunt mulţumit de băieţi!”.

Se vede un zâmbet pe faţa tehnicianului după victoria din ultimul joc de verificare, acel 2-1 cu Astra Ploieşti, chiar dacă el însuşi afirmă că nu contează rezultatele din amicale.

„Tot timpul, când se termină un cantonament cu o victorie, înseamnă că eşti pe drumul cel bun. Mai este de lucru, dar în fotbal nu se poate spune vreodată că ai rezolvat totul. Echipa s-a pregătit bine şi acum aşteptăm cu nerăbdare startul noului campionat al Ligii I”, afirmă Munti, preocupat de primul meci, cel cu Internaţional Curtea de Argeş.

Cu cine va juca?

Cum va arăta primul unsprezece la jocul de vineri seară? L-am întrebat şi n-am obţinut decât eschive, e drept, pertinente. „Depinde numai de băieţi cum va arăta formula de start la partida cu Internaţional.

În meciurile de pregătire le-am dat tuturor şansa de a-şi demonstra calităţile, valoarea, şi sper ca până la ora jocului de vineri să alcătuiesc cel mai bun unsprezece posibil”, a răspuns Dorinel, care cel mai probabil se va baza pe scheletul echipei din primăvară.

Este clar că la Mioveni – acolo se va disputa întâlnirea de pe 31 iulie – nu pot lipsi „stâlpii” Paraschiv, Jelev, Costin sau Giurgiu. Apoi Iorga, Ibeh, Sârghi şi Râpă sunt alte piese care au şanse mari de a prinde titularizarea, dar şi dintre cei noi ar putea debuta Matei, Antal, Axente, Mojsov sau Perendija. Kolev va lipsi, el fiind suspendat.

Clinciuri cu Victor Becali

Munteanu a fost implicat în weekend într-un scandal cu impresarul Victor Becali. Acesta din urmă l-a acuzat că şi-a depăşit atribuţiunile participând pe post de traducător pentru FC Koln la negocierile pentru transferul argeşeanului Cristian Tănase.

„Dacă avea meci cu echipa de club, cred că lipsea pentru a traduce”, l-a acuzat „vărul” Becali, iar antrenorul Oţelului i-a răspuns prompt. „Nu-i dau eu raportul, să-şi vadă de treaba lui. Am avut acordul domnului Marius Stan şi n-am lipsit din Galaţi decât vreo trei ore.

Programul echipei n-a fost afectat şi n-am fost acolo pentru comisioane, ci din respect pentru gruparea la care am activat. Câinele moare de drum lung şi nu-ştiu-cine de grija altuia”, a afirmat Dorinel Munteanu. „Suporterii Oţelului să fie siguri că n-am afectat imaginea clubului”, a adăugat Neamţul.

Comentariu foto: Dorinel Munteanu spune că este gata pentru campionat

Citit 1297 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.