Fotbal pe pâine şi circ

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Naţionala de fotbal a României s-a prăpădit în cea de-a patra urnă valorică, dar a prins o grupă accesibilă în preliminariile Mondialului din 2014. De fapt, fotbalul încearcă să rescrie istoria acestui popor: ne vom bate tot cu otomanii şi cu Imperiul Habsburgic. Adicătelea vom câştiga câteva bătălii, nu şi războiul. Doar n-aţi crezut că Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul erau un fel de Barcelona şi Real Madrid ai timpurilor de mult apuse…  

* Meciul cu Argentina s-a ţinut. S-a ţinut de glume cu suporterii soccerului adevărat. Fanii au cumpărat biletele de intrare pe stadion, dar reprezentativa „pumelor” a dat-o pe după tufiş. Lipsa de respect a federaţiei care îi pontează pe Messi şi Mascherano nu mai merită nicio lumânare în plus, dar asta este şi consecinţa faptului că omologul român al decarului de la Barça nu e Torje, Antal sau Nicoliţă, ci însuşi Gigi Becali.

* Anularea partidei de gală cu sud-americanii ne oferă ocazia de a juca în compania unor indivizi mai apropiaţi de valoarea noastră. Uzbekistan, acesta este adversarul formaţiei lui Victor Piţurcă şi dacă reuşim să-l batem ne putem gândi la următorul nostru obiectiv: locul 52 în ierarhia FIFA, că tot staţionăm de ceva vreme pe 53. Alde Burkina Faso trebuie să-şi găsească naşul cu noi!

* Sezonul european 2011-2012 a debutat pentru fotbalul Mioriţei cu nişte egaluri şi o înfrângere a „celei mai tehnice echipe din Ligă”, aşa cum a fost „blestemată” creaţia lui Adrian Porumboiu, FC Vaslui. 0-2 la Twente în contul băieţilor din judeţul vecin şi 2-2 pentru Dinamo în compania cvasiamatorilor de la Varazdin. Măcar Gaz Metan Mediaş - care caftise deja nişte finlandezi în turul precedent - şi-a găsit vreme pentru a lucra la onoare, noţiune pe cale de dispariţie. 1-1 la Mainz e un scor care ar trebui să mai măture pleava din emisiunile sportive dedicate patronului din Ghencea. Altfel suntem nevoiţi să strigăm „Petrică, dă-i pe Animal Planet!”

* Presa germană laudă mişcarea cu mingea de pe la noi: „În România fotbalul se mănâncă pe pâine”. Ideea e că pita nu prea mai are loc din cauza circului.

Citit 717 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.