* Meciurile de miercurea trecută au mai rezolvat o sumedenie de necunoscute: unsprezece echipe naţionale de fotbal sunt deja calificate la Cupa Mondială din 2010. Nu, nu va merge şi România acolo şi nu neapărat din cauza eşecurilor cu Lituania şi Austria, ci pentru că e drumul prea lung… Apoi, shopping în Africa nu prea pot face alde Chivu şi Mutu…
* Că nu ne-am calificat, asta o ştiam de pe vremea lui Piţurcă, individ care nu şi-ar fi dat demisia nici în cazul în care l-ar fi bătut o selecţionată mixtă a Antilelor Mari şi Mici (adică şi cu femei pe teren). Dar cum să nu-i baţi pe austrieci? Din păcate, naţionala de fotbal a României a ajuns un fel de Gloria Bistriţa a mişcării europene – e vorbită şi de rău, dar e şi păpată la micul dejun!
* Cică ar fi şi asta o consolare: de când îl are selecţioner pe Maradona, formaţia Argentinei e într-un declin evident. Ultimele două jocuri, pierdute fără drept de apel, trimit „pumele” pe loc de baraj, dar nici acela nu-i sigur. Sincer? Pentru mine ar fi o mai mare decepţie ca la anul să nu-l văd la Mondiale pe Messi, decât pe Codrea sau pe Max Nicu!
* Chelie ca pe gazonul din Ghencea, la jocul cu urmaşii lui Mozart (mă rog, să mă ierte spiritul fostului mare compozitor), n-am văzut nici în Muncii Măcinului! Că terenul de pe Stadionul „Steaua” seamănă cu vegetaţia din Dobrogea, chiar nu-mi pasă, dar nu se putea găsi o altă bătătură pentru ditai echipa naţională? Oare Federaţia nu ştia că iarba-i mai mică decât muşuroaiele de cârtiţă de pe bulevardul cu nume de cimitir?
* Ca poantă merge de minune, mai ales că gura lumii, pe lângă faptul că-i slobodă, este şi productivă. Golul de la meciul Dinamo – Oţelul, un caraghioslâc rar întâlnit, a plecat din piciorul lui Tamaş în ficatul lui Axente şi apoi în poartă. Dacă e să ţinem cont de bârfele conform cărora fundaşului dinamovist îi cam place să dea la măsea, se poate spune că asta a fost Răzbunarea Ficatului lui Tamaş!
