* "Am pierdut pe mâna noastră", ne-a declarat antrenorul Stelian Bordeianu *
Cele două echipe se întâlniseră cu trei zile în urmă, în Cupa României, aşa că jucătorii se cunoşteau destul de bine. Cele două partide s-au asemănat şi ele, numai că de data aceasta au câştigat buzoienii (miercuri bătuseră dunărenii, cu 1-0).
Caracterizarea jocului a fost făcută de tehnicianul gălăţean, Stelian Bordeianu (foto), care ne-a declarat: "Băieţii noştri au controlat jocul majoritatea timpului, de aceea pot spune că am pierdut nemeritat. Naivitatea din finalul meciului ne-a costat un rezultat favorabil. În rest, am avut posesie, am construit destul de bine, însă nu am găsit soluţiile potrivite în faţa porţii adverse. Am avut destule oportunităţi, prin Ioviţă - care a primit o minge respinsă de portar, dar nu a nimerit… golul - Bica, Cucu sau Cioinac”.
Gloria a condus cu 1-0, oaspeţii reuşind egalarea prin Cucu, care a fructificat o lovitură liberă de la 18 metri. Înfrângerea a survenit în ultimele minute de joc, când apărarea Dunării a fost surprinsă - sau mai curând neatentă - la o acţiune a localnicilor.
Gălăţenii veneau după o serie de patru victorii şi o "remiză", după succesele cu Rm. Sărat, cu Brăila, în Cupă, la Breaza, 0-0 acasă cu Steaua II şi 1-0, cu trei zile în urmă, cu Buzăul, în "Cupa României".
La FCM Dunărea nu am putut evolua, fiind accidentaţi, Enache, Patriche şi Jecu. Buzoienii au încheiat meciul în zece, Tudor fiind eliminat.
Întâlnirea a fost arbitrată de bucureşteanul Radu Petrescu.
FCM Dunărea a aliniat următorul "unsprezece": Mindileac- Cristescu, Emil Cristian, Velescu, Cristea - Bica, Cioinac, Cucu, Ioviţă - Cârjan, Andreas Popescu. Au mai jucat Daniel Popescu şi Vali Munteanu.
După acest joc, gălăţenii au rămas cu 7 puncte, care îi plasează pe locul 8.
În etapa viitoare (sâmbătă, 19 septembrie), echipa antrenată de Stelică Bordeianu va primi replica celor de la Dunărea Giurgiu.