Un moldovean de 24 de ani, căutat de autoritățile din Austria pentru infracțiuni contra patrimoniului, a fost prins de polițiștii de frontieră la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea. Bărbatul încerca să treacă granița folosind un document de călătorie care nu îi aparținea, însă verificările au scos la iveală adevărata sa identitate și faptul că era urmărit la nivel european. Incidentul s-a petrecut miercuri, 22 iulie, în jurul prânzului, când tânărul s-a prezenta ...
Performanţa gălăţencei Alexandra Căpitănescu la Eurovision Song Contest de la Viena - locul al III-lea şi cel mai mare punctaj obţinut vreodată de România - a intrat în istorie. Dar scrie şi viitorul! Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a aprobat, cu 11 voturi favorabile şi o abţinere, participarea României la cea de-a 71-a ediţie a Eurovision Song Contest. Decizia a fost luată în şedinţa din 22 iulie 2026 şi vizează participarea Româ ...
Cea mai mare navă europeană de cercetare a apelor interioare, nava „Rexdan” a Universității „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG), pornește într-o nouă expediție științifică de anvergură pe Dunăre. Misiunea se va desfășura în perioada 4-29 iunie, va reuni o echipă internațională multidisciplinară de cercetători și se va desfășura de-a lungul Dunării, între România și Austria, cu revenire în România.Alături de UDJG, parteneri din Franța, Austria, Israel, S ...

Viva, Moldova! Satoshi sparge gheaţa la Eurovision

Luni, 11 Mai 2026 19:30 | Publicat în TV MANIA
„Saluti a tutti/ Moldova is on duty/ E una, e nova/ Welcome to Moldova!”. Nici că se găsea un start mai potrivit pentru prima semifinală a Eurovision Song Contest decât aceste versuri interpretate de Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova. Da, piesa „Viva Moldova” va deschide competiţia muzicală europeană de la Viena, în seara de 12 mai. Îndrăznesc să spun că Eurovisionul începe în forţă: „«Viva Moldova» este o piesă dinamică, aprinsă, care îmbină atât elem ...
Încrezătoare, plină de energie şi zâmbitoare, aşa a păşit gălăţeanca Alexandra Căpitănescu pe covorul turcoaz, la ceremonia de deschidere a concursului Eurovision Song Contest din Austria, în timp ce susţinătorii şi fanii îi scandau numele! Evenimentul a avut loc duminică seara, între Burgtheater și celebra piață a Primăriei din Viena. Potrivit TVR Info, cele 35 de delegații, printre care și cea a României, au fost întâmpinate de mascota de anul acesta, numită Auri ...

Remember. Arthur Verona, ofiţerul devenit pictor

Joi, 26 Martie 2026 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Pictorul de origine aromână Arthur Verona s-a născut pe 5 septembrie 1867, la Brăila. A urmat mai întâi Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt (Austria), devenind ofițer în Armata Comună și fiind voluntar în Primul Război Mondial. Apoi a urmat Academia de Arte Frumoase din München, unde a lucrat sub îndrumarea lui Fritz von Uhde. Încurajat de profesorul său, a plecat la Paris pentru a-și continua studiile la Academia Julian, fiind influențat de Jean-Paul Laurens. ...
Guvernul Spaniei reduce TVA aplicată produselor de combustibil de la 21% la 10%, ca parte a unui pachet de măsuri menite să atenueze impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu, a relatat postul de radio SER, citând surse guvernamentale, potrivit Reuters. În paralel, Madridul intenționează să suspende acciza pe hidrocarburi, ceea ce ar putea determina o scădere imediată a prețului motorinei și benzinei între 0,30 și 0,40 euro pe litru. În plus, guvernul va elimina o ta ...

Ucrainean urmărit internațional, depistat la Oancea

Joi, 12 Martie 2026 16:30 | Publicat în Regional
Un ucrainean în vârstă de 36 de ani a încercat să intre în țară, în calitate de șofer, deși era căutat de poliție pentru infracțiuni contra persoanei, comise în Austria. Bărbatul s-a prezentat miercuri, 11 martie, în Punctului de Trecere a Frontierei Oancea, pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea formalităților de control necesare. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele acestuia există o alertă de punere în aplicare a unu ...

Remember. Stefan Zweig (1881-1942)

Luni, 23 Februarie 2026 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Stefan Zweig, scriitor, jurnalist și biograf austriac, s-a născut pe 28 noiembrie 1881, la Viena. A studiat Filozofia la Universitatea din Viena, iar în 1904 a obţinut doctoratul, cu o lucrare dedicată ideilor lui Hippolyte Taine. În 1904 a plecat în Franţa, unde l-a cunoscut pe Romain Rolland. A călătorit apoi în Anglia, SUA, India etc, continuându-şi în tot acest timp preocupările literare. În 1919, s-a stabilit la Salzburg, unde a scris povestirile, eseurile şi biografiile ...

Cariere. Maria Cebotari, renumita “privighetoare de Basarabia”

Marți, 10 Februarie 2026 09:30 | Publicat în MAGAZIN
Cântăreața de operă Maria Cebotari s-a născut pe 10 februarie 1910, la Chișinău. A fost una dintre cele mai mari soprane din lume în anii '30-'40 ai secolului al XX-lea. A studiat la Școala normală de fete ”Florica Niță” și la Capela Metropolitană din Chișinău, apoi a urmat Conservatorul „Unirea” din Chișinău.După terminarea Conservatorului, a fost angajată ca actriță la Teatrul de Artă din Moscova. În 1929, a plecat la Berlin împreună cu trupa, unde a luat le ...
Pagina 1 din 7