Ce au femeile și nu au bărbații?

Marți, 30 August 2022 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Mărturisiri. "Femeile au o doză de sacrificiu pe care la bărbați - deși ancestral noi suntem obișnuiți să mergem la războaie - n-am simțit-o până acum. Cred că aș putea face comparația asta mai bine dacă aș antrena și bărbați de același nivel. Dar dovada de sacrificiu pe care o echipă de femei o dă în momentele importante face diferența", a fost primul răspuns dat de antrenorul de handbal feminin Adrian Vasile, invitatul primei ediții a celui de-al treilea sezon de ...
Unul dintre antrenorii din haltere trage un semnal de alarmă cu privire la viitorul acestui sport în Galați. Antrenorul Mihai Nicolae, maestru al sportului și vicepreședinte al Asociației Județene de Haltere Galați, a tras un semnal de alarmă cu privire la situația sportului halterelor la Galați, în contextul în care doi sportivi gălățeni au performat la nivel internațional reprezentând cluburi din alte orașe. Gălățeanul Tiberiu Donose (născut la Ijdileni și legitimat la ...
Președintele Klaus Iohannis îi va decora, miercuri, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Palatul Cotroceni, pe înotătorul David Popovici și pe antrenorul acestuia, Adrian Rădulescu. David Popovici va primi Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler, în semn de apreciere "pentru talentul, dăruirea, devotamentul şi profesionalismul de excepţie dovedite în cadrul celei de-a 19-a ediţii a Campionatelor Mondiale de Nataţie de la Budapesta (18 iunie - 3 iulie 2022), ...

Florin Ignat, ingredientul principal pentru performanță

Marți, 17 Mai 2022 06:00 | Publicat în SPORT
Gălățenii de la United au reușit să pună mâna pe titlul de campioni ai României la futsal, iar acest lucru i se datorează, în mare parte, antrenorului-jucător Florin Ignat. United Galați este cel mai vechi club de futsal din România și mai mereu a cochetat cu locurile fruntașe în acest sport tânăr, dar pasionant. Totuși, echipa a avut nevoie de un om echilibrat care să țină grupul unit în momentele grele pentru a reuși cele mai mari performanțe ale clubului, iar acea pe ...
Viorel Tănase, antrenorul coordonator al secției de fotbal din cadrul Clubului Sportiv Municipal Galați, ne-a vorbit despre activitatea fotbalistică de la CSM în ultimul sezon. - Cum decurge activitatea la secția de fotbal a CSM Galați? - Din punctul meu de vedere, bine. Conform planului, zic eu că suntem pe un drum ascendent. Am plecat la drum cu o echipă, apoi două, după care am ajuns cu patru. Am făcut selecții pentru încă două grupe, cele de U15 și U13. Nu este deloc ușor, ...

Antrenor de renume pentru Simona Halep

Sâmbătă, 09 Aprilie 2022 03:00 | Publicat în SPORT
După ultimii doi ani în care nu s-a regăsit la cea mai bună formă sportivă a sa, fiind copleșită și de numărul mare de accidentări, Simona Halep pare mai decisă ca oricând să revină în vârful tenisului mondial. Halep a bătut palma cu Patrick Mouratoglu să-i fie antrenor în perioada următoare. Renumit pentru colaborarea de succes pe care a avut-o cu Serena Williams, Mouratoglu este al patrulea antrenor la care Halep recurge de la ruperea colaborării cu Darren Cahill, după A ...
„Noi luptăm pentru mama lui Graţiano în acest concurs. Şi-a dăruit toată viaţa atât copilului, cât şi performanţei. Mie mi se pare incredibil că datorită mamei lui Graţiano există patinaj artistic în Galaţi, şi o să fac tot ceea ce pot ca să câştigăm!”, este angajamentul făcut de Sore, perechea gălăţeanului Graţiano Dinu, la „Dancing on Ice – Vis în doi”, noul show pe gheaţă al Antenei 1. Sâmbătă seară, de la ora 20,00, pe Sore şi pe Graţiano îi ve ...

Antrenorul emerit Dumitrescu, ca în tinerețe...

Miercuri, 16 Februarie 2022 06:00 | Publicat în SPORT
La 76 de ani, maestrul Alexandru Dumitrescu este decanul de vârstă al antrenorilor de haltere gălățeni în activitate. Antrenorul emerit lucrează în continuare la  Piscu, fiind susținut de către primarul Ștefan Vlad, nimeni altul decât fratele campionului Nicu Vlad. "Din 2011 lucrez la Piscu și, cât am să pot, nu mă voi da în lături de la ceea ce știu să fac mai bine", ne-a spus maestrul. Acesta are în "portofoliu" mulți sportivii care au reprezentat România, antrenându ...

CSM Galați, la startul campionatului 2021-2022

Joi, 21 Octombrie 2021 06:00 | Publicat în SPORT
Echipa de hochei a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Galaţi se pregătește să înceapă un nou sezon în Campionatul Național de seniori, ediția 2021-2022, competiţie cu mai multe modificări față de anii anteriori. La al patrulea sezon de la înființarea clubului, echipa de hochei pe gheață a CSM Galați este gata să înceapă o nouă ediție de campionat. Primele jocuri se vor disputa chiar la Patinoarul din Galați, în zilele de vineri și sâmbătă, ambele cu ACSH Gheorgheni, o ...

Gălăţeanca Andreea Adam a devenit antrenor emerit

Vineri, 08 Octombrie 2021 10:00 | Publicat în SPORT
"La propunerea Federației Române de Dans Sportiv, ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a acordat recent titlul de antrenor emerit pentru rezultatele deosebite obținute doamnei Andreea Maria Adam", anunţă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Ministerul Tineretului și Sportului. Andreea Adam este un nume cunoscut cititorilor ziarului "Viaţa liberă". Potrivit ministerului, și-a început activitatea ca sportiv la vârsta de cinci ani, iar la 16 ani a devenit antrenor. Ma ...
Pagina 1 din 18