Mircea Lucescu a murit! Marele antrenor avea 80 de ani

Mircea Lucescu a murit! Marele antrenor avea 80 de ani
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Mircea Lucescu, considerat de mulți cel mai valoros antrenor din istoria fotbalului românesc, a încetat din viață marți seară, la vârsta de 80 de ani. Era internat la Spitalul Universitar din București, unde a suferit un infarct, urmat de mai multe artimii cardiace severe.

Decesul lui Mircea Lucescu a fost declarat în jurul orei 20,30, au precizat reprezentanții Spitalului Universitar din București, printr-un comunicat remis în urmă cu puțin timp.

Medicii au anunțat că i-au făcut lui Lucescu o investigație CT complexă, care a arătat probleme severe atât la nivel cerebral, cât și pulmonar, pe lângă cele cardiace deja cunoscute. 

”Pacientul a fost supus astăzi (marți, 7 aprilie) unei investigații CT complexe. La examinare s-au evidențiat multiple semne de accidente vasculare ischemice cerebrale și focare de trombembolism pulmonar”, au transmis anterior, tot marți, reprezentanții spitalului.

Mircea Lucescu a fost dus de urgență la Spitalul Universitar după ce a leșinat la un antrenament al echipei naționale. Pe 3 martie, în ziua în care urma să fie externat, a suferit un infarct, astfel că a rămas în grija medicilor. Aceștia au reușit să îl stabilizeze și i-au montat un stent coronarian și un defibrilator pentru reglarea ritmului cardiac.

În noaptea de 4 spre 5 aprilie, starea lui de sănătate s-a agravat, după ce a avut artimii severe, informează România TV. A fost mutat la Terapie Intensivă și trecut pe comă indusă.

Antrenorului îi fuseseră montate de-a lungul timpului mai multe stenturi coronariene. Cu toate acestea, și-a dedicat viața fotbalului și a rămas pe bancă până în ultima clipă.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Citit 2041 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Aprilie 2026 23:02

5 comentarii

  • postat de Galatean
    Miercuri, 08 Aprilie 2026 19:27
    86.124.202.***
    Dumnezeu să-l odihnească în pace!


    PS cine oare o fi prostul care a dat dislike ?!?
    0
    0
  • postat de Galatean
    Miercuri, 08 Aprilie 2026 03:17
    5.13.161.***
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace .
    1
    23
  • postat de Oțelul Galați,”Străjerii Moldovei”!
    Miercuri, 08 Aprilie 2026 00:40
    86.124.202.***
    Dumnezeu Să-l odihnească în pace și lumină ! Condoleanțe familiei! A avut o carieră de uriaș!
    1
    34
  • postat de Galatean
    Marți, 07 Aprilie 2026 23:31
    86.124.202.***
    Respect! Odihnă veșnică! Dumnezeu să-l odihnească în pace!
    1
    35
  • postat de cititor
    Marți, 07 Aprilie 2026 21:27
    86.124.202.***
    MARE OM MARE !
    1
    36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.