Compania de servicii medicale MedLife a anunțat achiziția pachetului majoritar de 60% al grupului Routine Med din Tulcea. "Astfel, MedLife îşi extinde amprenta națională în sud-est, unde este deja prezent cu puncte de recoltare, un laborator în Constanța, precum şi cu trei hyperclinici în Constanța, Galați şi Brăila, fiind operatorul cu cel mai amplu ecosistem de servicii integrate de diagnostic şi tratament din România", potrivit unui comunicat al companiei. ...
O tânără bolnavă și drogată, obligată să se prostitueze la bordură
Miercuri, 16 Octombrie 2024 21:00 | Publicat în Prima Pagina
Imaginația, dar și foamea de bani a indivizilor care au declarat război muncii cinstite nu cunoaște limite
Un brăilean de 34 de ani a câștigat bani frumoși după ce, oficial, timp de un an, a exploatat fără scrupule o tânără aflată într-o stare de vulnerabilitate extremă. A ”plimbat-o” prin cel puțin șapte județe și prin Capitală și și-a însușit toți banii primiți de aceasta în schimbul serviciilor sexuale.
Potrivit procurorilor DIICOT, femeia, în vârstă de ...
Fondurile pentru Casa Verde au „zburat” în mai puțin de două minute
Miercuri, 02 Octombrie 2024 19:30 | Publicat în SOCIETATE
Aproximativ 8.000 de persoane din Galați și din județele Brăila, Constanța, Vrancea şi Tulcea s-au înscris, miercuri, în Programul Casa Verde Fotovoltaice pentru Regiunea Sud-Est
Bugetul de 242.730.000 de lei alocat acestei regiuni s-a epuizat în două minute, la fel de rapid ca și în precedentele sesiuni ale programului. Ba chiar în mai puțin timp, unii gălățenii spunând că totul s-a terminat în 55 de secunde, ceea ce ar reprezenta un veritabil record. Ceea ce este sigur est ...
77 de tone de detergent contrafăcut importat de o firmă din Galaţi
Joi, 19 Septembrie 2024 12:30 | Publicat în SOCIETATE
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au reţinut aproximativ 77 de tone de detergent pudră pentru rufe susceptibil de a fi contrafăcut, informează Autoritatea Vamală Română (AVR). Detergentul are o valoare de piaţă totală de aproximativ 1,2 milioane de lei. "Detergentul a fost descoperit ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate în trei containere sosite din Turcia, aparţinând unei societăţi comerciale din Galaţi", anunţ ...
Circa 100 de cercetași din Galați, Brăila, Iași și Constanța au vizitat, la finele lunii august, împrejurimile staţiunii brăilene Lacu Sărat, pentru a studia plantele și păsările din zonă, sub îndrumarea specialiştilor de la Muzeul Brăilei "Carol I", care le-au oferit informații despre biologie, ecologie, protecția mediului și impactul antropic asupra mediului. La acţiune au luat parte tineri de la centrele locale "Raza Verde" Matca, "Roza Vânturilor" Galați, "BleuMarin" ...
Înotătorii gălățeni de la Aqua Sport au fost prezenți la un interesant concurs
Zilele acestea, la Constanța, a avut loc ediția a 13-a a Maratonului "Aqua Challange", competiție cu o prezență foarte numeroasă de concurenți - peste 650. Un concurs în care sportivii - amatori și de performanță - încearcă an de an să își demonstreze măiestria. De reținut că acesta este un concurs ce se desfășoară chiar în apele Mării Negre. Gălățenii, prin Clubul Aqua Sport (un clu ...
Un copil de 11 ani s-a înecat duminică în mare, la Constanţa, în zona Plajei Zoom Beach. Iniţial, copilul a fost dat dispărut. ''Copil în vârstă de 11 ani dispărut de aproximativ 30 de minute în Constanţa, zona Plajei Zoom Beach. Intervin o autospecială ASAS Fripis şi echipajele de poliţie'', anunţa ISU Constanţa. Ulterior, băiatul a fost scos din apă în stare de inconştienţă, fiind supus manevrelor de resuscitare. ''Din păcate, a fost declarat decedat'', a precizat surs ...
Peste 70 de copii s-au pierdut anul acesta pe plajă, după ce au fost lăsaţi nesupravegheaţi de către părinţi, au anunţat poliţiştii din Constanţa. "De la începutul sezonului estival, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa a fost sesizată dispariţia a peste 70 de minori, cu vârste cuprinse între 2 şi 13 ani, care s-au pierdut pe plajă, nefiind supravegheaţi de părinţi. Din minorii care s-au rătăcit pe plajele din Constanţa, peste 70% au vârste cuprin ...
Fostul șef al Poliției Constanța, demisionar după cazul Vlad Pascu, consul în Pakistan
Vineri, 16 August 2024 17:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Chestorul Adrian Constantin Glugă, fost șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța (IPJ) a fost detașat, începând cu data de 7 mai 2024, consul al României în Pakistan. Acolo, potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), eliberează vize, informează Europa Liberă România. Glugă a demisionat de la IPJ Constanța după tragedia de la 2 Mai, când Vlad Pascu, aflat sub influența drogurilor, a lovit mortal cu mașina două persoane.
Potrivit sursei c ...
* Concert. „Ce farmec mai are o mare fără un soare care să-i răsară din valuri?!”, m-am întrebat cu ceva ani în urmă, îngrozind geografia şi orientarea în spaţiu. Ştiu, tocmai am făcut morişcă din biata roza-vânturilor. Dar când lumina dumnezeiască a răsăritului e întâmpinată de voci minunate, cântând de armonii tulburătoare, în stare să oprească şi Soarele în loc… ori să-l întoarcă din drum, ca să le asculte?! Atunci peste 3.000 de oameni vin înainte d ...