Pensie specială, după ce a luat mită de la interlopi

Pensie specială, după ce a luat mită de la interlopi
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti a Elenei Burlan-Puşcaş, ca urmare a pensionării.

Elena Burlan-Puşcaş a fost trimisă în judecată de DNA sub acuzaţia că a luat mită suma totală de 63.000 de euro de la membrii a două clanuri de interlopi. În iulie 2020, ea a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru luare de mită. La judecarea apelului, instanţa supremă a constatat că faptele de care era acuzată judecătoarea s-au prescris. În consecinţă, condamnarea de la prima instanţă a fost anulată, iar procesul penal a încetat, scrie Agerpres.

Judecătoarea Elena Burlan-Puşcaş a fost suspendată în funcţie în mai 2018, însă, după ce dosarul ei a fost închis, a putut primi toate salariile restante, ea având şi vechimea necesară pentru a beneficia de pensie.

În anul 2009, judecătoarea avea pe rol un dosar în care membri ai clanului Vică din Chitila erau acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă (tentativă de omor calificat, şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice). Ea a acceptat să primească suma de 10.000 de euro pentru a dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu şi alţi 30.000 de euro pentru a pronunţa o hotărâre de condamnare cu suspendare faţă de toţi cei nouă inculpaţi din dosar. Banii ar fi fost primiţi prin intermediul unei ghicitoare, cu care judecătoarea avea o relaţie apropiată.

Un an mai târziu, într-un alt dosar în care cinci interlopi erau acuzaţi de tentativă la omor calificat, după ce au atacat cu bâtele un bărbat care făcea parte dintr-o grupare rivală, judecătoarea a fost acuzată de DNA că a primit suma de 8.000 de euro pentru a dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu şi alţi 15.000 de euro pentru a pronunța o hotărâre de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei faţă de patru dintre cei cinci inculpaţi.

Citit 737 ori Ultima modificare Vineri, 04 August 2023 17:54

1 comentariu

  • postat de Un cetatean
    Vineri, 04 August 2023 19:54
    89.39.81.***
    Corect ar fi, ca doamna in cauza, sa nu mai beneficieze de nici o pensie, datorita faptelor comise ! Si toti reprezentantii statului care comit astfel de fapte !!! doar ca, s-a facut dimineata, si suntem in Romania !!!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.