O judecătoare din București nu poate justifica 6 milioane de euro

O judecătoare din București nu poate justifica 6 milioane de euro
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) susţine că o judecătoare de la Tribunalul Bucureşti nu poate justifica o avere de aproximativ 6 milioane euro prin veniturile obţinute. ANI a transmis miercuri, într-un comunicat de presă, că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 30.388.515 lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Gabriela Cristina Mazilu, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti şi fost judecător în cadrul Judecătoriei Sector 4, informează Agerpres.

De asemenea, ANI a constatat o diferenţă nejustificată, în cuantum total de 1.213.986 de lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ionel Victor Nicoreşteanu, funcţionar public cu statut special în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către cei doi.

Gabriela Cristina Mazilu şi Ionel Victor Nicoreşteanu au fost cercetaţi de DIICOT în anul 2015, într-un dosar privind credite frauduloase luate de la BRD, în care era implicat şi omul de afaceri Remus Truică, potrivit sursei citate.

Citit 829 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Octombrie 2023 15:59

1 comentariu

  • postat de Das
    Miercuri, 11 Octombrie 2023 18:26
    89.137.30.***
    Spagile si comisioanele si parandaraturile...si uite asa s-au adunat banutii...tu muncesti o viata si nu ai nimic si vine un judecator din asta si face nedreptate si pierzi procesul ca si-a luat spaga de la celalalt. De asta spunea sri ca vrea sa urmareasca procesele pana la capat.
    0
    4

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.