Urs pe străzile Ploieștiului

Urs pe străzile Ploieștiului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Autoritățile din Ploiești sunt în stare de alertă după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o stradă din oraș a fost semnalată prezența unui urs, informează Mediafax. Primarul orașului Ploiești a anunțat că „a convocat un grup de lucru în vederea luării de urgenţă a măsurilor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, deplasându-se în zona indicată împreună cu reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova”.

„Având în vedere mesajul RO Alert emis sâmbătă, 21 octombrie a.c., în jurul orei 21,00, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, despre prezența unui urs pe strada Drumul Sării din localitatea noastră, primarul municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, s-a deplasat, de îndată, în zona indicată, împreună cu echipa de intervenție constituită în acest sens, pentru luarea măsurilor ce se impun în acest sens. Pe parcursul intervenției, municipalitatea ploieşteană beneficiază de suportul direct al reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Poliţiei Locale Ploieşti, precum şi al reprezentanţilor Poliţiei Municipiului Ploieşti”, au anunțat reprezentanții Primăriei Ploiești.

La acțiune participă și reprezentanții Parcului Memorial Constantin Stere şi ai Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor din judeţul Prahova. Autorităţile locale monitorizează zona și îi îndeamnă pe localnici să sune la 112 dacă văd un urs.

Citit 660 ori Ultima modificare Duminică, 22 Octombrie 2023 17:08

1 comentariu

  • postat de urs sau usr?
    Duminică, 22 Octombrie 2023 17:43
    89.39.81.***
    alerta falsa. a fost semnalata prezenta unui usr. s-au luat toate masurile pentru a fi indepartat....la altii, nu la noi.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.