Proiectul Legii pensiilor intră, luni, în Camera Deputaților

Proiectul Legii pensiilor intră, luni, în Camera Deputaților
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Proiectul Legii pensiilor va intra în dezbaterea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor luni, 20 noiembrie, potrivit unei decizii a Biroului permanent al forului legislativ, informează Agerpres. Termenul de depunere a amendamentelor este 17 noiembrie, iar termenul de depunere a raportului este 20 noiembrie, acesta urmând să fie dezbătut şi în şedinţa de plen.

Senatul a adoptat, marţi, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, conform căruia pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după o nouă formulă. S-au înregistrat 85 de voturi "pentru", şase voturi "împotrivă" şi 19 abţineri. Majoritatea amendamentelor adoptate de Senat au fost ale grupurilor PNL şi PSD.

Conform proiectului Guvernului, de la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.

Dreptul la pensie se obţine după minim 15 ani de contribuţii, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studiile universitare, stagiul militar, concediul medical, şomajul, deportarea, prizonieratul sau detenţia politică).

Totodată, urmează să se egalizeze treptat, până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani.

Citit 540 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Noiembrie 2023 16:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.