Inițiativă USR în sprijinul victimelor violenței domestice

Inițiativă USR în sprijinul victimelor violenței domestice
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Parlamentarii USR Radu Mihail, Iulian Lorincz și Oana Țoiu au depus o inițiativă legislativă în sprijinul victimelor violenței domestice care dețin un ordin de protecție împotriva partenerilor agresori. Astfel, părintele care deține ordin de protecție va putea călători în străinătate însoțit de copilul minor, fără a fi nevoit să obțină de la părintele agresor declarația notarială. În prezent, părintele în grija căruia se află minorul trebuie să contacteze partenerul agresor pentru a stabili cu acesta o întâlnire la notarul public pentru semnarea declarației.

Deputata Oana Țoiu atrage atenția că o treime din ordinele de protecție sunt încălcate de agresori, astfel că victima și copilul aleg refugiul la soră, frate, mamă, prieteni, ceea ce pentru milioane de familii de români înseamnă și rude sau prieteni în afara granițelor țării. „În plus, copiii adolescenți efectuează vizite de studiu, participă la competiții sportive sau concursuri educaționale unde excelează, dar au nevoie fix de semnătura părintelui agresor să poată părăsi țara, iar refuzul devine motiv de șantaj sau răzbunare”, afirmă Oana Țoiu.

La ora actuală, victimele sunt nevoite să obțină procură de la partenerul agresor dacă doresc să călătorească în străinătate cu copilul minor. Agresorii pot refuza acordarea acestei procuri, chiar dacă legea le interzice să ia orice decizie de autoritate părintească pe perioada ordinului de protecție.

Citit 431 ori Ultima modificare Luni, 04 Decembrie 2023 16:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.