Cel mai lung „Plugușor” din țară, scris pe o hârtie de 12 metri

Cel mai lung „Plugușor” din țară, scris pe o hârtie de 12 metri
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Pluguşorul bisocenilor din judeţul Buzău este probabil cel mai lung din România, are aproximativ 200 de versuri, a fost scris pe o hârtie în lungime de 12 metri şi este mai lung decât cel scris de Vasile Alecsandri, fiind cules din vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. 

Pentru că durează şi jumătate de oră, uneori colindătorii sunt rugaţi să cânte o variantă ceva mai scurtă, a spus, pentru Agerpres, şeful cetei de colindători din Bisoca, Constantin Moise, care i-a cules versurile în ultimii 50 de ani, de la străbunii satului.

"Am adunat toate variantele posibile, tot ce am găsit, de peste 50 de ani. Sunt persoane care ne roagă atunci când mergem cu plugul să spunem mai puţin, dar de obicei poate să dureze, cu jocurile de măşti, cu bici, cu fluier, şi jumătate de oră. Cred că este cel mai lung din ţară, mai lung decât cel scris de Alecsandri”, a subliniat Moise.

Considerat unic în plan naţional, pluguşorul bisocenilor a fost promovat recent în cadrul unei expoziţii la Galeriile de Artă. Are aproximativ 200 de versuri, este împărţit în cinci strofe şi a fost scris de artistul plastic Nicoleta Ungureanu pe o rolă de hârtie în lungime de aproximativ 12 metri.

Citit 487 ori Ultima modificare Marți, 19 Decembrie 2023 16:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.