38 de străini, ascunși într-un tir cu textile

38 de străini, ascunși într-un tir cu textile
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac ll au depistat 38 de cetăţeni din Siria, Irak și Iran care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar, informează Mediafax. Un cetățean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, textile pentru o societate comercială din Slovacia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul destinat transportului de marfă, printre bunurile transportate, 38 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări, unde, în urma verificărilor, s-a stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Irak și Iran, majoritatea solicitanți de azil în România.

Polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați în mijlocul de transport, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun.

Citit 518 ori Ultima modificare Marți, 26 Decembrie 2023 15:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.