Programul „Școala altfel”, în pericol

Programul „Școala altfel”, în pericol
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă ”CulturMedia”, afiliată la CNS Cartel Alfa, protestează faţă de ultimele reglementări legislative despre care a afirmat, miercuri, că afectează grav demnitatea salariaţilor din sistemul muzeal românesc. Sindicaliştii anunţă proteste, începând din 15 ianuarie, informează news.ro.

”Ignorând toate principiile din Codul Muncii şi din Legea salarizării unitare, privind egalitatea de şanse, performanţele profesionale şi competenţele, Guvernul României a «reuşit» ca, prin OUG adoptată pe 28 decembrie 2023, să facă salariul unui specialist debutant, în perioada de probă, în muzeele din sistemul de învățământ, să fie mai mare decât cel al unui specialist cu grad maxim în toate muzeele din România. Cu alte cuvinte, salariul unui debutant angajat ieri va fi mai mare decât al celor mai reputaţi specialişti din muzeele de mare tradiţie din România”, au transmis, miercuri, sindicaliştii într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, ”diferenţa între specialiştii aflați pe acelaşi grad este mai mare de 1.500 de lei în favoarea celor din sistemul de învăţământ”. ”Mai mult decât atât, cu cinism, Guvernul României afirmă în Nota de Fundamentare a OUG următoarele: «Adoptarea acestor măsuri asigură respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, în sensul că nivelul maxim al salariului de bază trebuie să fie acelaşi pentru tot personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii de muncă, indiferent de instituţia şi autoritatea publică în care îşi desfăşoară activitatea»”, au mai transmis sindicaliştii, notează sursa citată.

Aceştia anunţă că vor solicita Avocatului Poporului sesizarea CCR privind constituţionalitatea articolelor referitoare la muzee și că vor acţiona în judecată Guvernul României. ”În paralel cu aceste acţiuni, în toate muzeele din România vor avea loc acţiuni de protest începând cu data de 15 ianuarie 2024, Ziua Culturii Române. Până la remedierea situaţiei vom înceta orice acţiuni cu publicul care presupun educaţie şi pedagogie muzeală în cadrul Programului «Şcoala altfel» (ghidaje, lecţii deschise, alte activităţi de educaţie muzeală). De asemenea, specialiştii din muzeele publice nu vor mai desfăşura acţiuni de cercetare arheologică preventivă în vederea descărcării de sarcină arheologică, nu vor mai participa la organizarea de expoziţii naţionale şi internaţionale, considerând că toate acestea pot fi desfăşurate cu succes doar de muzeele din sistemul de învăţământ sau de restul categoriilor profesionale din domeniul Cultură pentru care se aplică prevederile actualei OUG”, anunţă sindicaliştii.

Totodată, pe 15 ianuarie va fi organizat un protest de două ore în faţa Bibliotecii Naţionale din Bucureşti şi vor fi pichetate sediile muzeelor din teritoriu.

Sindicaliștii spun că vor semnala situația Comisiei Europene şi tuturor organismelor profesionale internaţionale și cer Guvernului României adoptarea fără întârziere a unei ordonanţe de urgenţă prin care să fie remediată “palma” fără precedent aplicată pe obrazul întregului sistem muzeal din România şi prin care să fie corectate diferenţele mari de salarizare pentru întreg personalul muzeal.

Citit 593 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Ianuarie 2024 17:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.