Primarul de Botoșani și șeful CJ Prahova, cercetați de DNA

Primarul de Botoșani și șeful CJ Prahova, cercetați de DNA
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei (PSD), a fost plasat sub control judiciar, vineri, pentru 60 de zile, fiind acuzat că a dat lista cu subiecte unei candidate înscrise pentru un post scos la concurs de Primărie. La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, este cercetat de procurorii DNA sub control judiciar pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi fals în declaraţii.

Primarul Botoșaniului, Cosmin Andrei, a fost plasat sub control judiciar, în baza unei ordonanţe emise, vineri, de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, după ce ar fi dat lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei unei candidate la postul de "consilier clasa I, grad profesional superior" scos la concurs de instituţia pe care o conducea în luna august 2021. Biroul său a fost percheziţionat vineri dimineaţă şi apoi a fost sigilat, edilul fiind dus la DNA Suceava. Percheziţii au avut loc şi la Direcţia Impozite şi Taxe din municipiu, informează News.ro.

Agerpres scrie că primarul Cosmin Andrei ar fi fost denunţat la DNA de soţul candidatei căreia i-a fost dată lista cu subiectele propuse pentru un post în primărie şi cu care edilul ar fi fost în "relaţii apropiate". Conform anchetatorilor, candidata a recunoscut că ar fi primit subiectele de la edilul-șef.

De cealaltă parte a eșichierului coaliției de la guvernare, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, cercetat de procurorii DNA sub control judiciar pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi fals în declaraţii, a anunțat joi seară că demisionează din toate funcţiile deținute în PNL, deoarece, spune el, „partidul nu are nicio legătură cu această speță”.

Iulian Dumitrescu a deținut până acum funcția de prim-vicepreşedinte în Partidul Național Liberal, precum și şefia filialei Prahova a PNL. El este președinte al Consiliului Judeţean Prahova de la alegerile locale din 2020.

Potrivit DNA, Iulian Dumitrescu ar fi primit de la un om de afaceri peste 16 milioane de lei, prin intermediul unor rude, anchetatorii formulând în cazul său şi acuzaţii de fals în declaraţiile de avere.

Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, joi seară, Iulian Dumitrescu a anunțat: „Având în vedere existența dosarului în care DNA mi-a adus acuzațiile prezentate public, am luat decizia să demisionez din toate funcţiile din PNL, deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speță”.

Citit 561 ori Ultima modificare Vineri, 02 Februarie 2024 18:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.