Cererea lui Radu Mazăre de liberare condiţionată, respinsă

Cererea lui Radu Mazăre de liberare condiţionată, respinsă
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cererea lui Radu Mazăre de liberare condiţionată a fost respinsă, miercuri, de Judecătoria Sectorului 4, dar decizia magistraţilor nu este definitivă. În cazul în care această hotărâre nu se va schimba la Instanţa Superioară, Radu Mazăre mai poate formula o nouă cerere de liberare condiţionată peste nouă luni, informează News.ro.

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, are de executat o pedeapsă de nouă ani de închisoare, în urma contopirii a două pedepse definitive primite, una de nouă ani de închisoare, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi alta de cinci ani de închisoare, în dosarul Polaris.

Procurorii DNA au arătat în rechizitoriul dosarului Polaris că Radu Mazăre a primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte.

În dosarul retrocedărilor ilegale, fostul primar al Constanţei a fost condamnat definitiv în februarie 2019 la nouă ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată şi săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, alături de alţi 31 de inculpaţi, funcţionari publici, oameni de afaceri, notari şi evaluatori. De asemenea, instanţa a dispus desfiinţarea totală sau parţială a mai multor dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, precum şi a altor înscrisuri reţinându-se prejudiciul cauzat de subevaluarea terenurilor ce au fost acordate în compensare.

Citit 326 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Aprilie 2024 17:08

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro