Criminal la 15 ani

Criminal la 15 ani
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Un minor de 15 ani a fost reținut în cazul fetiței de doi ani și jumătate găsită moartă în județul Dolj. Procurorii arată că acesta i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înțepător, posibil cuțit, și ar fi strangulat-o cu o funie, relatează Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, polițiștii au fost sesizați în data de 27 mai cu privire la dispariţia fetiței Stan Raisa Maria Nicoleta, în vârstă de 2 ani şi 5 luni, fiind conturate indicii cu privire la faptul că aceasta ar fi putut fi victima unor acţiuni de violenţă. Cadavrul fetiței a fost identificat într-o zonă cu vegetaţie abundentă, situată în spatele imobilului unde aceasta a fost văzută ultima dată în viaţă.

Conform procurorilor, s-a conturat ipoteza conform căreia un minor de 15 ani a fost persoana care a produs leziunile de violenţă menţionate, în urma cărora a rezultat decesul victimei. Conform concluziilor unei expertize genetice, obiectul vestimentar ridicat de la persoana bănuită prezenta urme de sânge uman, iar în urma genotipării acestei probe a rezultat că aparţinea victimei.

Băiatul este verişorul fetiţei ucise, potrivit News.ro.

Procurorii arată că minorul, profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimei datorată vârstei foarte fragede, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit, şi a strangulat-o folosind o funie din material textil. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, urmând să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citit 670 ori Ultima modificare Joi, 30 Mai 2024 15:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.