Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că o instanţă din Malta a desfiinţat prima hotărâre a judecătorilor prin care se refuzase predarea fugarului Paul-Philippe al României, urmând ca acest caz să se rejudece.
"Instanţa a admis apelul formulat de parchet, a desfiinţat hotărârea de refuz al predării şi a trimis cauza la rejudecare.
Acesta rămâne în arest până la pronunţarea unei soluţii definitive, cererea de eliberare pe cauţiune fiind respinsă tot astăzi. Mulţumesc tuturor celor care au făcut demersurile necesare şi au fost implicaţi în această procedură! Aşteptăm etapele următoare", a transmis Gorghiu.