Șase membri USR, în cursa pentru președinția partidului

Șase membri USR, în cursa pentru președinția partidului
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Candidatura a șase membri USR a fost validată în cursa pentru președinția USR. Președintele formațiunii va fi ales de fiecare membru al USR, prin vot direct, pe o platformă online, așa cum prevede statutul.

De profesie economist și cu o carieră de 25 de ani în televiziune, Elena Lasconi (52 de ani) a fost aleasă pentru al doilea mandat ca primar USR al municipiului Câmpulung Muscel. A obținut peste 100 milioane de lei din PNRR pentru proiecte de dezvoltare în Câmpulung. A finalizat construirea unei secții noi de oncologie la Spitalul Municipal și a depus un proiect pentru extinderea cu 40 km a rețelei de apă și canalizare, aproape jumătate din cât s-a făcut în 70 de ani.

Cristian Seidler (43 ani) este deputat de București. A inițiat legea de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor și a obținut, prin lege, publicarea de două ori pe an a tuturor veniturilor salariale ale angajaților la stat.

Radu Hossu (38 ani, Brașov) are o experiență de peste 10 ani în marketing comercial și de opt ani în comunicare și consultanță politică. Pentru implicarea sa, a fost decorat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și de Armata Ucraineană.

Vasile Dincă (51 ani, Florești, Cluj) are mai mulți ani de experiență în consultanță politică și a contribuit la dezvoltarea unor baze de date esențiale pentru campanii electorale și a unui call center.

Luiza Oancea (33 ani, Marea Britanie, Diaspora) lucrează ca responsabil social media și marketing la Atlantic London, care oferă servicii de consultanță celor care vor să studieze în Marea Britanie.

Vasile Gabriel Filip (46 ani, Constanța) este expert IT certificat. A avut proiecte în mai multe județe din țară, dar și în Republica Moldova și în străinătate.

Pe 24-25 iunie va avea loc turul 1 al alegerilor, cu posibilitatea unui tur 2 pe 27-28 iunie.

Citit 633 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Iunie 2024 16:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.