Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, la nivelul întregii țări, în perioada 10-21 iunie, o campanie de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniul comercializării, etichetării, prezentării şi publicității pâinii și produselor de morărit și panificaţie, informează Mediafax.
În ceea ce privește pâinea și produsele de panificație, au fost controlați 745 de operatori economici, 644 dintre aceștia nerespectând prevederile legale din domeniul protecţiei consumatorilor.
Comisarii ANPC au dat 560 de amenzi contravenționale, în valoare de aproximativ 2,6 milioane de lei, 297 de avertismente și au dispus oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 12 tone de pâine și produse de panificaţie, în valoare de peste 80.000 lei. De asemenea, s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a 2,7 tone de pâine și produse de panificaţie, până la remedierea deficiențelor de etichetare.
În ceea ce privește produsele de morărit, au fost controlați 184 de operatori economici, iar la 112 dintre aceștia s-au înregistrat nereguli. Au fost date 94 de amenzi totalizând peste 500.000 de lei și s-au dispus oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 5 tone de produse și oprirea temporară de la comercializare a circa 1,2 tone de produse pentru deficiențe de etichetare.
Au mai fost depistate, printre altele, produse infestate cu insecte, expirate sau cu ambalaje deteriorate.