Având în vedere faptul că pentru județul Galați a fost emisă, în perioada 13-14 iulie, o avertizare de Cod roșu de caniculă, la nivelul Instituției Prefectului a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în şedinţa căruia s-au adoptat măsurile ce se impun în vederea prevenirii problemelor pe perioada temperaturilor extreme.
Astfel, Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați va efectua controale și va verifica respectarea de către angajatori a prevederilor legale privind alternarea perioadelor de lucru cu cele de repaus și asigurarea apei potabile în cantități suficiente.
Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și Inspectoratul de Poliție Județean Galați vor efectua controale în scopul verificării funcționalității sistemelor de climatizare ale mijloacelor de transport în comun și respectării numărului maxim autorizat de pasageri.
În perioadele cu temperaturi extreme, autoritățile, instituțiile publice și organizatorii de evenimente publice vor lua măsuri, în limita posibilităților, ca activitățile să fie desfășurate în afara intervalului orar 11.00 - 18.00, vor înființa puncte de distribuție a apei potabile și puncte medicale de prim ajutor.
Furnizorii de apă potabilă vor lua măsuri de asigurare a rezervei de apă necesare populației în perioada caniculară.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Galați va intensifica controalele privind verificarea stării de prospețime și siguranța alimentelor în piețele agroalimentare.
Direcția de Sănătate Publică Galați va asigura mobilizarea maximă a resurselor umane și financiare necesare pentru asistența medicală de urgență la parametri optimi. DSP va institui măsurile de maximă urgență prin cooperarea cu alte instituții care au servicii de asistență medicală prespitalicești.
Serviciul de Ambulanță Județean Galați va asigura mobilizarea maximă a resurselor umane și tehnice pentru asigurarea capacității de intervenție şi prioritizarea cazurilor în vederea rezolvării urgențelor.
Președintele CJSU Galați, prin Inspectoratul pentru Situații de Urgență "General Eremia Grigorescu", a solicitat tuturor primarilor din județ să dispună măsuri pentru prevenirea și limitarea efectelor caniculei, precum și pentru sprijinirea populației și colectivităților de animale în aprovizionarea cu apă.
ATENȚIE! În cazul apariției simptomelor legate de expunerea la căldură (crampele de căldură, insolația, epuizarea, șocul hipertermic), încercați să vă odihniți într-un spațiu umbrit și răcoros, consumați lichide (apă, sucuri de fructe, ceaiuri), scădeți temperatura corpului (udat și ventilat). Dacă manifestările nu dispar rapid sau se agravează, sunați la numărul unic de urgență 112 sau îndreptați-vă spre cea mai apropiată unitate de primire a urgențelor!