Viteza trenurilor, redusă pe durata Codului roșu

Viteza trenurilor, redusă pe durata Codului roșu
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Traficul feroviar se va desfăşura în condiţii speciale la nivel naţional, prin reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/oră, ca urmare a avertizărilor actualizate de Administraţia Naţională de Meteorologie privind intrarea în vigoare a unui Cod roşu de temperaturi extreme, de 40-42 de grade Celsius în aer la umbră, se arată într-un comunicat al CFR SA.

"Măsura de reducere a vitezei de circulaţie va fi menţinută în acest sfârşit de săptămână, zilnic în intervalele orare în care temperatura la nivelul şinei va atinge pragul de 50 de grade Celsius, evoluţia temperaturilor la nivelul solului fiind permanent verificată de către personalul feroviar al celor opt sucursale regionale de cale ferată care administrează reţeaua feroviară la nivel naţional", se precizează în documentul citat.

Totodată, dispeceratele CFR vor menţine o permanentă legătură cu toţi operatorii de transport feroviar, care vor fi avizaţi operativ când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce intervale de staţii, astfel încât aceștia să informeze, la rândul lor, pasagerii din trenurile aflate deja în circulaţie sau care urmează să circule în ziua respectivă.

Citit 574 ori Ultima modificare Vineri, 12 Iulie 2024 15:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.