Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene licitaţia pentru proiectarea şi execuţia Drumului Expres Focşani - Brăila, cu o lungime de 73 de kilometri
Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 28 octombrie. Câştigătorul contractului va avea la dispoziţie maximum 42 de luni şi 5,3 miliarde de lei (fără TVA) pentru construcţia noului drum expres. Acesta va asigura legătura între Autostrada Moldovei (A7), podul peste Dunăre de la Brăila şi Drumul Expres Brăila - Galaţi (DEx6), potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.