Suspiciuni de fraudă în Programul Casa Verde Fotovoltaice

Suspiciuni de fraudă în Programul Casa Verde Fotovoltaice
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Asociația Prosumatorilor din România susține că înscrierile în Programul Casa Verde Fotovoltaice pentru regiunea București-Ilfov s-au terminat într-un timp atât de scurt, încât ridică suspiciuni de fraudă cu ajutorul inteligenței artificiale, scrie HotNews. Asociația propune, pe viitor, acordarea fondurilor printr-o loterie.

Potrivit AFM, vineri bugetul pentru această regiune s-a epuizat într-un timp-record, respectiv 1 minut și 5 secunde, în timp ce, pentru celelalte cinci sesiuni anterioare, fondurile s-au terminat în aproximativ 2 minute.

„Înscrierile în Programul Casa Verde 2024 pentru zona București – Ilfov au coborât ștacheta de timp la un nivel extrem de îngrijorător, iar numeroase persoane sunt revoltate de această situație. În ultimele două săptămâni, paginile de social media ale prosumatorilor au fost inundate de oferte de „ajutor” contra cost, pornind de la câteva sute de lei și ajungând la peste o mie de lei, prin introducere directă sau folosind extensii de browser – programe dedicate pentru înscrierea super rapidă”, se arată într-un comunicat al Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE).

Asociația susține că înscrierea într-un minut nu pare exagerată, însă suspiciunea vine din faptul că o persoană care s-a înscris în 40 de secunde a avut cronologic al 1.100-lea dosar validat.

„În urma discuțiilor cu persoane specializate în domeniu, există suspiciuni privind „robotizarea” înscrierii prin diverse metode, unele implicând chiar Inteligența Artificială. Pentru a demonstra acest lucru, Asociația Prosumatorilor din România (A.P.C.E.) a cerut oficial către AFM să ne informeze câte dosare s-au înregistrat sub limita de 30 de secunde de la deschiderea sesiunii.

Considerăm că limita de 30 de secunde este sub capacitățile umane de a înscrie informațiile cerute pe platformă. Dacă astfel de dosare există, cu siguranță există suspiciuni mari de implicare a unor programe speciale de înscriere rapidă în aplicație”, se mai arată în comunicatul Asociației Prosumatorilor.

APCE propune pentru edițiile viitoare ale programului ca, în cazul în care nu există o altă soluție în afara principiului „primul venit-primul servit”, dosarele care primesc finanțare să fie extrase aleatoriu printr-un program computerizat elaborat și securizat de către STS.

„În acest fel, vom da șanse egale tuturor celor care se înscriu și eliminăm inechitatea ca doar persoanele literate în calculatoare să poată accesa aceste fonduri”.

HotNews.ro a cerut Administrației Fondului pentru Mediu să precizeze dacă până acum au existat suspiciuni de fraudare a programului, dar deocamdată nu a primit un răspuns.

Citit 935 ori Ultima modificare Vineri, 04 Octombrie 2024 18:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.