Noul Cod Silvic a fost aprobat în Parlament

Noul Cod Silvic a fost aprobat în Parlament
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Noul Cod Silvic a fost aprobat, marți, în Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Legea, care urmează să intre în vigoare după promulgare, a fost adoptată cu 245 de voturi "pentru", două "împotrivă" și șase abțineri, scrie Mediafax.

"Astăzi nu vorbim doar despre lemn, ci vorbim despre importanța pădurii pentru fiecare dintre noi, ca mediu de relaxare și de deconectare de la stresul cotidian, ca aliat de încredere în lupta împotriva schimbărilor climatice. Nu vorbim doar despre industria lemnului, ci despre un sector economic care a ajuns la 3,5% din PIB, având un aport important în balanța comercială a României", a spus în timpul dezbaterilor Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

El a afirmat că România este "una dintre puținele țări din Europa cu păduri în care nu a călcat niciodată picior de om", dar și că sunt 3,5 milioane de gospodării care n-ar supraviețui iarna fără lemn de foc.

"Aș menționa doar că, în sfârșit, accesul în pădurile României este liber și nerestricționat. În sfârșit, confiscăm dubițele și camioanele care transportă lemn fără acte. În sfârșit, eliminăm situațiile de conflict de interese în rândul celor care lucrează în domeniul silvic. Și, în sfârșit, vom reuși să împădurim terenurile care au fost despădurite și abandonate de proprietari", a mai declarat Fechet, potrivit sursei citate.

Drumurile forestiere vor fi supravegheate video, cu sisteme tehnice de monitorizare/ înregistrare, care să ajute la descoperirea furturilor şi tăierilor ilegale. Este reglementat sistemul de sancţiuni penale şi regimul măsurilor asiguratorii şi confiscarea materialelor lemnoase, a mijlocului de transport, suspendarea accesului în sistemul informatic integrat pentru păduri, retragerea şi, după caz, rechemarea imediat de pe piaţă a produselor obţinute din lemn brut, rezultate ca urmare a săvârşirii unor fapte care sunt încadrate ca infracţiuni. Sunt introduse noi infracţiuni silvice: falsificarea datelor informatice de natură silvică şi falsul în declaraţiile informatice vor fi pedepsite cu 1 până la 5 ani de închisoare.

Se înfiinţează Registrul Forestier Naţional pentru evidenţa exploataţiilor forestiere, în care vor fi incluşi toţi proprietarii de pădure din România. Se extinde suprafaţa unde sunt interzise tăierile la ras în parcurile naturale şi toate ariile naturale protejate din România şi se introduce conceptul de "insule de îmbătrânire", un mecanism prin care suprafeţele de pădure de minimum 0,1 ha, cu rol în menţinerea biodiversităţii, vor fi protejate de tăieri.

Se introduce termenul de "folosinţă agrosilvică", ceea ce înseamnă că terenurile agricole vor putea fi mai uşor împădurite. În acelaşi timp, este reglementată acordarea de compensaţii financiare de la bugetul de stat pentru restricţiile impuse şi dezavantajele create prin conservarea biodiversităţii habitatelor forestiere. Prin proiect sunt definite interesele şi incompatibilităţile pentru personalul domeniului silvic.

Proiectul dă posibilitatea tuturor cetăţenilor de a se plimba pe jos sau cu bicicleta prin orice pădure din ţară.

Citit 532 ori Ultima modificare Marți, 17 Decembrie 2024 17:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.