Kaufland România a anunțat că, în perioada 13-15 ianuarie, clienții care reciclează ambalaje cu simbolul SGR la aparatele din magazinele sale şi scanează tichetul valoric eliberat de automat împreună cu cardul de client la casa de marcat vor primi valoarea tichetului dublată ca reducere în aplicaţia Kaufland Card. Voucherele vor putea fi folosite începând cu data de 3 februarie.
Cu o reţea de automate de colectare disponibilă la nivel naţional în toate magazinele sale, compania a ajuns la 550 de „guri colectoare”. Kaufland are o reţea de 187 de magazine în România.