Curtea Constituțională a României (CCR) a constatat, marți, vacantarea funcției de președinte al României, ca urmare a demisiei lui Klaus-Werner Iohannis din funcția de președinte al României, și a stabilit ca Ilie Bolojan, președinte al Senatului, să preia din 12 februarie interimatul la Palatul Cotroceni.
De asemenea, instanța constituțională a constatat că vacanța funcției de președinte al României este „o împrejurare care justifică interimatul” în exercitarea funcției, începând cu data de 12 februarie 2025.
Hotărârea urmează să fie comunicată Parlamentului și Guvernului și se va publica în Monitorul Oficial al României.
Klaus Iohannis și-a anunțat, luni, demisia din funcția de președinte al României. El a menționat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie.