Ministrul Educației, absent la „Ora Guvernului” din Parlament

Ministrul Educației, absent la „Ora Guvernului” din Parlament
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat act, luni, de o scrisoare din partea ministrului Educației, Daniel David, prin care acesta a informat conducerea forului legislativ că nu se va prezenta la „Ora Guvernului”.

Ministrul ar fi trebuit să fie prezent la dezbaterile din plenul Camerei Deputaților, însă, într-o scrisoare trimisă conducerii Camerei, Daniel David a motivat că are „alte activități”. „Mulțumesc grupului parlamentar AUR pentru interesul asupra proiectelor de planuri-cadru pentru învățământul liceal. Veneam cu plăcere să onorez invitația pentru a discuta acest interes, dar, din păcate, la data la care am fost invitat, am deja angajate alte activități în afara Bucureștiului (unele legate chiar de planurile-cadru). Oricum, deocamdată suntem încă în faza de dezbatere a planurilor-cadru, cu termen până în 6 martie 2025, neavând acum un model final. Vin cu plăcere oricând după această dată, când vom avea mai multe informații”, se arată în scrisoarea ministrului Educației.

„Așa cum ne așteptam, Daniel David și-a început mandatul cu o sfidare la adresa opoziției și a românilor care așteptau răspunsuri. Ministrul Educației ne-a transmis că nu îi permite programul să respecte acest demers constituțional”, au reacționat reprezentanții AUR.

Citit 459 ori Ultima modificare Luni, 17 Februarie 2025 16:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.